Expres

BRAȘOV. Marian Godină despre cazul Sorina Pintea: „Stop torturii”

 

După ce pe pagina fostului ministru al Sănătății Sorina Pintea au apărut mai multe acuzații privind modul în care este tratată în arest (detalii AICI), polițistul brașovean Marian Godină a avut o reacție virulentă pe blogul său.

„(…) Am exclamat cu voce tare, suficient cât să mă întrebe Georgiana (soția sa – n.r.) ce am citit. Păi ce să citesc? Am citit o văicăreala ieftină a unei persoane care, până nu demult era suficient de sănătoasă cât să poată conduce un spital. Voi știți cât stres presupune a fi manager peste un spital? Apoi, mi-am amintit de tata. A fost internat cu ceva timp în urmă într-un spital din Brașov, iar mama a fost trimisă peste drum, la o farmacie, să cumpere perfuzoare. Tatăl meu a muncit în uzină de la 16 ani până a ieșit la pensie. Iar jegul de stat, jegul de minister al sănătății, condus la acea vreme chiar de această doamnă care acum vrea să ne facă să-i plângem de milă, nu a putut să-i ofere un rahat de perfuzor. După o viață de muncă și de contribuții la sănătate.

Aia e umilire, doamnă! Aia e afectare a stării de sănătate! Ăla e lucru inuman, doamnă, să pui un om care a muncit peste 40 de ani, ca la pensie să își cumpere un perfuzor. Te întrebi unde e pericolul social? Fmm, că mor de nervi!

Pericolul social e când bagi gheara și exclami «super tare» când auzi ce sumă vei fura. Ăla e pericolul social. Pericolul social e că mii de pensionari își cumpără perfuzoare, în timp ce un hoț ordinar exclamă de bucurie când încasează zeci de mii de euro. Bucură-te că trăiești în România, țara în care, în arest fiind, la fiecare văicăreală ești dus urgent cu alai la spital. Că dacă erai în altă țară, pentru astfel de furturi aveai șansa să zâmbești frumos în fața vreunei guri de tun. Și citesc în continuare, cu tensiunea ridicată, postarea puturoasă, care continuă așa: «Să nu uităm că și copiii României văd asta. Umilirea și tortura umană trebuie să dispară din ochii românilor, europenilor, oamenilor! Nimeni nu a stabilit că Sorina Pintea este vinovată! Ajunge! Adevărul va învinge! respect #demnitate #stopabuzurilor #incetatitortura #justiție”».

Care copii, doamnă? Copiii ăia cărora fiu-tu le vindea droguri? Aia era tortură umană. Să vinzi cuiva niște substanțe despre care știi că le provoacă dependență și că-i va face să te caute să mai cumpere. Aia e tortură! Cum dracului se face că mama și tata au reușit să mă crească fără să ajung să vând droguri? Ah, ce nervi am! Aș continua, dar mai bine mă abțin. Auzi la ea: «respect, demnitate, stopabuzurilor, încetați tortura, justiție»… mă ia de cap. Cât despre prostimea care îi lasă acolo mesaje de încurajare, invocând ajutorul lui Dumnezeu și alte baliverne, îmi provoacă așa o scârbă de am încetat să le mai citesc. Dacă intri pe profilele lor, vezi imediat că-s vai de capul lor, oameni săraci, săraci și cu duhul, oameni care își cumpără perfuzoare, dar sunt cumva miloși la auzul veștii că cineva a furat câteva zeci de mii de euro. Ah, ce m-am enervat!”, scrie Marian Godină pe blogul său.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button