Delicte

BRAŞOV. Şoferi „cazaţi” în Arest, în toiul nopţii

 

Doi conducători auto au fost reţinuţi pentru 24 de ore, în urma a două controale rutiere efectuate, în ultimele două nopţi, în municipiul Braşov, respectiv în localitatea braşoveană Mândra. Unul dintre bărbaţi, în vârstă de 26 de ani – din Hălchiu, a fost oprit pentru control ieri noapte, pe Bulevardul 15 Noiembrie din municipiul Braşov, deoarece încălcase limita legală de viteză.

„Procedându-se la verificarea în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autovehiculului condus, cadrele de poliție au constatat faptul că bărbatul are permisul de conducere reținut pentru săvârșirea anterioară a unei infracțiuni la regimul rutier, neavând astfel dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice”, a explicat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov, subcomisar Alina Maria Ivan.

Mai mult, la verificarea cu etilotestul a şoferului, s-a stabilit că avea 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat. Prin urmare, el a fost condus la spital, pentru a i se recolta probe de sânge, apoi a fost reţinut pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IJP Braşov. Ulterior, instanța a dispus măsura arestului preventiv pentru o perioadă de 30 de zile.
Totodată, bărbatul a fost amendat pentru nerespectarea regimului legal de viteză. Cercetările în caz continuă.

Cel de-al doilea şofer, de loc din Mândra, a fost reţinut în urma unui control efectuat azi-noapte. El a fost tras pe dreapta în jurul orelor 23.30, de un echipaj al Secţiei 3 Poliţie Voila, în timp ce şofa, pe raza localității Ileni, un autoturism înmatriculat în Polonia.

Cu ocazia verificărilor, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere, iar documentele auto prezentate pentru control aparțin altei maşini.

Conducătorul auto a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IJP Brașov.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button