BRAŞOV. VIOL(ENŢĂ) în familie?!
Poliţiştii Secției 2 Brașov fac cercetări pentru violenţă în familie, ameninţare şi viol, după ce o braşoveancă ar fi fost bătută şi agresată sexual de propriul ei soţ. Cercetările au început ieri.
„În jurul orei 16.40, în urma unor discuții în contradictoriu, un bărbat în vârstă de 60 ani ar fi agresat-o fizic și ar amenințat-o cu acte de violență pe soția sa, în timp ce se aflau la domiciliul comun din municipiul Brașov. În conformitate cu prevederile legale și având în vedere faptul că, în urma completării formularului de evaluare a riscului, s-a constatat că există pericol iminent, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile față de bărbatul în cauză. Cu această ocazie, polițiștilor li s-a adus la cunoștință faptul că, în data de 23 februarie 2020, în jurul orei 22.00, în timp ce se aflau la adresa de domiciliu, femeia în vârstă de 60 ani, ar fi fost constrânsă să întrețină relații de natură sexuală cu soțul său”, a explicat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov, subcomisar Alina Maria Ivan.
Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal, instrumentat sub coordonarea unui procuror de caz.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.