Sport

BRAȘOV. Puștii care au uimit Canada au revenit în țară. EXCLUSIV. Analiza antrenorului Laszlo Kovacs

 

Team Romania a avut o comportate excelentă la Quebec International Pee-Wee Hockey Tournament, considerat un adevărat Campionat Mondial pentru copii ;i juniori.

Puștii de 13 ani au jucat una dintre semifinalele grupei „AA”, unde dintre cele mai tari ale copetiției.

Delegația „tricoloră” a revenit în țară, iar antrenorul Laszlo Kovacs a declarat în exclusivitate pentru www.mytex.ro: „În primul rând, cel mai important este că am ajuns acasă cu bine. Nici un copil nu s-a accidentat, nu s-a îmbolnăvit. Îi felicit pe toți cei care au participat la această competiție. Au dat dovadă de spirit de luptă, au demonstrat încă o dată că merită investit în ei, în acest sport. Ne-am făcut numele «Team România» cunoscut peste ocean. Mă bucur că am făcut fericiți oamenii plecați din țară, care la rândul lor ne-au așteptat cu multă căldură. Știu ce înseamnă pentru copii să joci foarte departe de țară, într-un turneu de acest nivel. Dorința lor de afirmare câteodată își punea amprenta pe jocul nostru. Totuși, îmi pare rău de acele 3 minute rămase din semifinală. Eram peste adversari, am avut 3 ocazii clare de-a închide jocul (șut de penalitate, bară, superioritate numerică), dar nu am putut să marcăm. Apoi, superioritatea numerică s-a transformat în dublă inferioritate și cum se întâmplă în sport adversarul ne-a taxat. Poate, cu o mentalitate nordică, luciditate în joc, se putea mai mult. Sau poate nu. Nu o să aflăm niciodată, dar văzând evoluția scorului din finală, unde Austria a câștigat în prelungiri, cine știe! Pe termen scurt puțin ne doare, dar pe termen lung știu și sunt sigur că acești copii au învățat multe. Poate unii dintre ei vor ajunge sus și o să își aducă aminte de acest turneu. Este clar că au învățat foarte multe! Mulțumim părinților, sponsorilor, managerului echipei, Olimpiu Achim, fanilor, cluburilor care ne-au pus jucătorii la dispoziție, presei care și-a arătat interesul (totuși, prea puține instituții media). Le mulțumesc și colegilor mei, Rajmond Fulop și Ervin Moldovan. Mesajul meu este acelați pe care îl am de când mi-am început aventura, cu mulți ani în urmă, în Brașov: Follow Your Dream”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button