Vântul puternic creează probleme, de azi-noapte, în oraș și în județ:
-În Făgăraş ( str. 1 Decembrie), o tablă stă să cadă de pe acoperişul unui bloc cu 4 etaje. Pompierii intervin pentru îndepărtarea acesteia;
-O tablă s-a desprins de pe bloc, pe str. Spicului nr. 24 – se intervine pentru îndepărtarea acesteia. Un copac a căzut pe un autoturism, pe str. Iuliu Maniu, iar un altul a căzut pe DN 1E, între Poiana Braşov şi Râşnov. Se intervine pentru îndepărtarea copacilor (ora 15.00);
-Elemente de construcţie s-au desprins str. Pe Tocile. O tablă s-a desprins de pe o terasă, pe strada Mihail Kogălniceanu, iar o alta s-a
desfăcut de pe bloc, pe Bulevardul Saturn. ISU Braşov a intervenit, până în jurul orelor 13.45, în 26 de situaţii, din cauza vântului puternic (ora 13.50);
-Un copac a căzut în Predeal, pe str. Rovine. În aceeaşi staţiune, un alt copac a căzut pe o casă, pe strada Mihail Săulescu. Un panou publicitar s-a desprins pe str. Carpaţilor nr. 50 din Braşov, unde intervine Detaşamentul 2 de Pompieri. Pe Bulevardul Gării, un indicator de circulaţie este în pericol să cadă de pe stâlp. S-au deplasat o autoscară şi o autospecială de intervenţie. O tablă a căzut de pe bloc, pe str. Jepilor. Nu s-au înregistrat victime;
-Pe strada Lânii, unul dintre geamurile unui autoturism a fost spart de bucăţi din plastic ce au căzut de pe un bloc, potrivit unui membru al grupului de Facebook Info Trafic jud. Braşov;
-Pe DN 73A Predeal – Râşnov, brad căzut şi îndepărtat de pe carosabil, copaci căzuţi şi pe DN 1S Şercaia – Hoghiz şi indicatoare rupte de vânt pe varianta de ocolire Braşov, potrivit Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Braşov (ora 10.40);
-Din datele pe care le avem, sunt parțial nealimentate cu energie electrică localitățile: Timișul de Sus, Timișul de Jos, Moeciu de Sus, Moeciu de Jos, Șirnea, Fundata și Drumul Carului (sat din Moieciu) (ora 10.20);
-La km feroviar 140+00, la ieșirea din Predeal spre Azuga, un copac a căzut pe calea ferată şi a rupt firul de tensiune. Se circulă pe celălalt fir, în condiții normale, conform purtătorului de cuvânt al IJP Brașov, subcomisar Alina Maria Ivan (ora 9.52);
-Pompierii intervin pentru îndepărtarea elementelor de construcţie desprinse parţial, pe str. Olteț (unde traficul este blocat) și pe str. 13 Decembrie (ora 9.20);
-Izolaţia de pe blocul situat pe strada 13 Decembrie nr. 113 a căzut peste un autoturism (ora 9.00);
-O echipă de la SVSU Braşov este în drum spre Şcoala Profesională Kronstadt, unde au căzut doi molizi (ora 8.54);
-Doi brazi au căzut pe drumul spre Poiana Braşov; se intervine pentru îndepărtarea acestora (ora 8.40);
– Din cauza copacilor căzuți peste linia de cale ferată dintre stațiile CF Timișul de Jos și Predeal, traficul feroviar a fost blocat, conform purtătorului de cuvânt al IJP Brașov, care a precizat că s-a reluat circulația feroviară pe un fir. Update: În jurul orelor 9.30 s-a reluat circulaţia feroviară şi pe firul II;
– Se intervine și în zona Gării Brașov (în sensul giratoriu) la un panou publicitar, deoarece exista riscul ca acesta să cadă. Se intervine pentru stabilizarea acestuia. S-au deplasat o autospecială de intervenție ai o autoscară.
Pompierii acționează și pentru îndepărtarea unei porțiuni de tablă de pe un bloc cu 10 etaje din Brașov, str. Hărmanului 70A;
-De asemenea, în jurul orei 5.00, doi copaci au căzut pe DN 1A, la un km de la ieșirea din Bradet spre Cheia. La fața locului s-au deplasat o autospecială de intervenție de la ISU Brașov și angajați de la Districtul SDN Săcele;
-În municipiul Brașov, un copac a căzut pe un autoturism parcat pe str. Uranus nr.7, comform mr. Ciprian Sfreja, reprezentant ISU Brașov.
S-a deplasat o autospecială din cadrul Detașamentului 2 de pompieri Brașov.
-Pe strada Băilor, în jurul orei 5.30, o schelă a căzut peste două autoturisme, blocând strada. S-au deplasat o autoscară și o autospecială de intervenție. Nu s-au înregistrat victime.
În acceași zonă, o alta schelă stătea să cadă. S-a intervenit pentru îndepărtarea schelei căzute pe autoturisme și pentru stabilizarea celei de-a doua schele;
-La Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgentă s-a cerut intervenţia în urma acestor incidente: brad căzut pe str. Uranus, între numerele 5-7; copac căzut pe str. Cometei nr. 2; brad căzut pe str. Independentei nr. 80; un copac căzut pe Aleea Constructorilor nr. 17; reclamă prăbușită pe Bulevardul Gării;
-Din cauza vântului puternic, instalațiile pe cablu din Poiana Braşov nu vor fi pornite. Excepție fac cele din partea de jos a masivului, teleschiurile Bradul și Stadion şi telescaunul Lupului, conform purtătorului de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea.
– Un braşovean atenţionează, pe Facebook, cu privire la faptul că un panou publicitar stă să cadă în zona Bulevardului 15 Noiembrie, lângă covrigărie.
Detalii despre atenționările meteorologice găsiți AICI!
Ştire în curs de actualizare!
CITIŢI ŞI:
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.