BRAȘOV. „Să fie oare un spital din secolul XXI, dintr-o țară membră UE?!”

O brașoveancă a împărtășit pe Facebook experiența „oribilă” pe care a avut-o la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, unde a fost cu fetița ei, pentru testul rapid de gripă. Ea a atașat postării și câteva poze din zona camerei de gardă, respectiv a ambulatoriului, notând că singurul lucru bun întâlnit a fost un medic, „un munte de om cu un suflet cât un ocean plin de umanitate și drag de oameni, hotărât să rămână aici pentru a face diferența”.

Redăm postarea, pe care o găsiți aici:

„Să fie oare un spital din secolul XXI, un spital dintr-o țară membră a Uniunii Europene, un spital în care este asigurat dreptul sănătate și asistență medicală în urma cotizației plătite?
NU ESTE UN SPITAL. Este o clădire veche și insalubră, impropriu denumită spital în care ești întâmpinat la intrare de către un așa-zis portar, îmbrăcat neglijent și cu atitudine sfidătoare care din ghereta lui te întreabă (mai ceva ca un procuror chitit să spui ce vrea el să audă) ” Cu ce problemă “duamnă”?”. Cu bun simț și cu aproape un sentiment de vinovăție că l-am deranjat salut respectuos și îi spun că m-a trimis medicul de familie cu fetița să facem testul pentru gripă.
Portarul: “Mda….mai sunteți mulți că e plin aici. Luați-vă papuci și mască.”
Zic: “Mulțumesc.”…..”Ăăă….mă scuzați, dar nu mai sunt papuci de unică folosință. Mă puteți ajuta, vă rog?”
P: “Ai răbdare îți dau imediat.”
Și aștept cu copilul aproape plângând…la vreo două minute primesc papucii de unică folosință și surpriză: 3 bucăți papuci. Deși apatică și cu temperatura peste 39, fetița mea spune contrariată “Mami, de ce ți-a dat nenea 3 papuci? Noi două avem 4 picioare, câte două fiecare. Nu știe să numere?” Deși mă încercau sentimente de groază, îngrijorare și furie, mă pufnește râsul când o aud continuând spre portarul neglijent îmbrăcat: ” Știi, noi două avem 4 picioare împreună. Ne-ai dat doar 3 papuci. Tu nu știi să numeri, nu te-a învățat nimeni? Ești bătrân, ar trebui să știi. Eu sunt mică și mami m-a învățat asta și multe alte chestii faine. Dacă vrei te învăț și pe tine, dar după ce mă fac bine.” Se aud râsete în jurul nostru și….ȘOC!!! Portarul nostru rămâne perplex și pe față îi îngheață un zâmbet rece. Ne mai dă încă un papuc si ne arată cu degetul de unde să luăm măști și să mergem în „sala de așteptare” care este un spațiu pe unde se plimbă toată lumea ca pe bulevard.
După mai bine de 50 de minute iese un domn doctor fără ecuson și își cere scuze tuturor pentru că vor trebui să aștepte, dar nu au personal suficient. Uimitor! În așa-zis-ul spital este un medic. Mai e și uman și cu bun simț. Oare e ok, omul? Da, e ok. E normal. S-a retras și eu am rămas cu fetița în brațe și cu gândul la acest doctor care era rușinat de noi, pacienții, pentru că nu are puterea de a ne primi repede pe toți. I se citea pe față un sentiment de oarecare vinovăție de parcă era de vină pentru condițiile de acolo și pentru lipsa de personal. BUM! Mă trezește la realitate dialogul dintre un brancardier și o asistentă:
Asistenta: „Auzi, hai repede că s-a rupt patul de la salonul Xși cade moșul.”
Brancardier: ” Las’ că nu moare, acum sunt la radio (radilologie), vin când termin.”
Say what????
Cu siguranță episodul cu doctorul a fost vedenie. Am visat cu ochii deschiși, îmi spun. Rămân în așteptare….
„Mami, am nevoie la baie, te rog.” Pfff….. de unde baie? Găsim toateta la indicațiile domnului doctor, dar groaza continuă pentru că spațiul destinat toaletei este minuscul vreo 2m pătrați. Nu ai chiuvetă să te speli pe mâini, tencuiala cade, miroase a toaletă publică. Unde mai pui că dacă ești mai gras de 45 de kg nu prea mai ai șanse să ieși de acolo dacă nu îți calculezi strategia de ieșire. Ieșim și ne continuăm așteptarea…..
Am reușit să intrăm în cabinetul medical după mai bine de două ore. Un cabinet mic, mic, mic în care stau înghesuiți la două birouri doi medici. Asistenta stă în picioare pentru că nu mai loc pentru încă un scaun.
Dialogul cu medicul este de necrezut. Am impresi, pe moment, că omul a greșit spitalul și țara. Dar nu! Este unul dintre cei ca mine, care se încăpățînează să lupte împotriva unui sistem bolnav pentru a-l scoate din starea comatoasă în care se află și care se trezește în fiecare zi cu speranța și dorința de a schimba ceva în bine pentru comunitate.
Tot ce am găsit bun în acest așa-zis spital a fost un munte de om cu un suflet cât un ocean plin de umanitate și drag de oameni, hotărât să rămână aici pentru a face diferența.
Știu că mai avem în Brașov câțiva astfel de medici. Să nu plecați și voi din țară!
Și totuși…..ce facem cu așa-zis-ul spital???? Întreb pentru o prietenă…”