TRĂDARE. TELEKOM, lovitură pentru VODAFONE
Vodafone a primit o lovitură din partea lui Ghiță, ciobanul din Sibiu pe care l-a făcut vedetă în urmă cu ceva timp. Acum 7 ani, Ghiță (foto 2) devenea unul dintre personajele din zona de publicitate, fiind imaginea Vodafone.
Acum, Ghiță a schimbat tabăra, trecând în curtea unui alt jucător de pe aceeași piață, Telekom.
„Am aflat că Ghiță a schimbat operatorul. Veștile circulă repede. Apoi l-am abordat pentru campanie. Faptul că el are o pagină de Facebook cu peste 500.000 de fani a contat în alegerea lui ca personaj central în campaniile publicitare ale companiei”, a comentat într-o conferință de presă Andreas Elsner, director executiv comercial, segment rezidențial, Telekom Romania.
Scopul principal al celor de la Telokom este convingerea clienților altor operatori să se porteze. Conform companiei, cei care se mută la Telekom „vor putea achiziţiona abonamentul Mobil 6 cu 50% reducere în primele 12 luni şi vor plăti 3 euro/lună (aproximativ 14 lei/lună) în acest interval. După cele 12 luni, costul va fi 6 euro/lună. De asemenea, cei care se vor porta în reţeaua Telekom Romania vor putea opta şi pentru achiziţionarea unui telefon mobil în rate, fără dobândă şi fără avans. Unul dintre smartphone-urile disponibile în oferta Telekom este Huawei Y6s. Cei care vor achiziţiona acest smartphone împreună cu abonamentul Mobil 6 vor plăti doar 7 euro/lună (aproximativ 33 lei/lună) în primele 12 luni de la portare: 3 euro/lună pentru serviciile de telefonie mobilă şi 4 euro/ lună rata pentru telefonul achiziţionat. După această perioadă, costul total va fi 10 euro/lună”.
„Mobil Nelimitat este conceptul care a înregistrat cea mai bună performanţă în segmentul de mobil la finalul anului 2019. Pentru noi este clar că acest concept îi mulţumeşte pe clienţii noştri şi din acest motiv am pregătit o nouă ofertă cu beneficii nelimitate şi o reducere semnificativă a costului abonamentului: 50%, în primele 12 luni de la portarea în reţeaua Telekom Romania. Este o ofertă cu avantaje şi un preţ care cu siguranţă îi vor mulţumi pe cei care se vor porta în reţeaua noastră şi îi vor ajuta să uite de grijile şi frustrările legate de serviciile de telecomunicaţii”, a mai spus Elsner.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.