BRAȘOVUL și… Olimpiada!
A fost mare conferință de presă, astăzi, la Primăria Brașov! Printre diverse proiecte prezentate privind stadioane (BRAŞOV. George Scripcaru şi ideea NOULUI STADION), domenii schiabile și alte cele, vehiculate de ani de zile, s-a adus în discuție și ideea organizării Jocurilor Olimpice de iarnă pentru tineret (JOT) din 2028.
Ministrul Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe, aflat lângă primarul George Scripcaru și Adrian Veștea, președintele Consiliului Județean, a spus că, pentru a spera la găzduirea JOT 2028, pe lângă „dialogul permanent”, trebuie ca zona Brașovului să organizeze mai multe competiții internaționale.
De asemenea, Stroe a punctat că „e foarte scumpă, ca și investiție, construcția unei piste pentru bob și sanie”, iar asta nu se justifică…. Totuși, fără nici o bază de pregătire specifică în țară, România a cucerit două medalii de aur la JOT 2020, de la Lausanne, la monobob, performanțe incredibile – vezi: Când faci din rahat bici și mai și pocnește
Apoi, ar mai trebui încă un patinoar la Brașov și un complex de freestyle skiiing, asta dacă până în 2028 domeniul schiabil din Poiană va fi, într-adevăr, extins până la Râșnov – vezi: BRAŞOV. Va fi extins domeniul schiabil din Poiană?! Ce Master Plan are Primăria…
România, prin județul Brașov, și-a depus candidatura atât pentru JOT 2020, cât și pentru JOT 2024 – Coreea de Sud fiind declarată câștigătoare, o va mai face, după cum s-a trâmbițat, și pentru JOT 2028. Până atunci, nu-i așa, se vor termina Aeroportul Internațional de la Ghimbav, Autostrada Comarnic – Brașov, noul stadion (oriunde ar fi el amplasat), Sala Polivalentă, poate și Spitalul Regional, așadar autoritățile se vor putea mândri cu o infrastructură de invidiat, iar Comitetul Internațional Olimpic (CIO) n-ar mai avea nimic de obiectat…
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.