Politic

BRAŞOV. Va fi extins domeniul schiabil din Poiană?! Ce Master Plan are Primăria…

  • 20200206-173254.jpg
  • 20200206-173254_2.jpg
 

Autorităţile locale şi judeţene din Braşov i-au prezentat, astăzi, ministrului Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, Master Planul privind extinderea domeniului schiabil în Poiana Braşov.

Autorităţile braşovene intenţionează să extindă domeniul schiabil cu 30 de hectare, să amenajeze încă 10 km de pârtie şi să contruiască două noi sisteme de transport pe cablu: o telegondolă şi un telescaun. Totodată, ar urma să fie amenajat încă un lac de acumulare.

Toate ar urma să apară pe partea spre Râşnov a masivului Postăvarul.

Valoarea investiţiei a fost calculată la aproximativ 32 de milioane de euro, dar nici primarul Braşovului, George Scripcaru, nici preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea nu au putut preciza care va fi sursa de finanţare. Preşedintele CJ nu a exclus varianta unui parteneriat public – privat, dar nici cea a primirii de fonduri europene.

Oricum, mai este cale lungă până la partea de execuţie, deoarece trebuie întocmite mai întâi studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic. Documentaţia va fi plătită cu bani din bugetul local.

„Ridicările topografice şi măsurătorile au fost făcute. Specialiştii au avut activitate mai multe luni. După elaborarea bugetului, vom scoate la licitaţie elaborarea studiului tehnic şi a proiectului tehnic”, a precizat primarul George Scripcaru. Valoarea este estimată la 250.000 de lei.

Ce prevede Master Planul

Conform proiectului, ar urma să fie făcute pârtia „Drumul albastru” – cu grad de dificultate uşor, alternativă la Drumul Roşu (legătură Lupului – Râşnov) şi pârtia „Vanga mare” – cu zone cu grad de dificultate mediu şi zone cu grad de dificultate dificil (legătură Lupului – Râşnov). De asemenea, sunt prevăzute noi pârtii de legătură (legătură staţia superioară telecabină Capra Neagră – staţia superioară telecabină Kanzel; legătură Şaua Kanzel – pârtia Lupului; pârtia Stadion – Lupului; staţia inferioară telescaun).

Proiectul prevede şi instalarea unui sistem de iluminat pe pârtiile Lupului şi Drumul albastru. Valoarea investiţiei ar urma să se ridice la aproximativ 1,2 milioane de euro.

Totodată, se doreşte amenajarea unei sănii de vară (alpine coaster), cu 60 de locuri, în partea dreaptă a pârtiei Bradul. Conform proiectului, aceasta va fi funcţională pe parcursul întregului an (inclusiv iarna). Valoarea acestei părţi de investiţie ar urma să se ridice la 2,6 milioane de euro.

În fine, autorităţile promit şi trei trasee de mountain bike (de dificultăţi diferite), despre care s-a mai vorbit.

În conferinţa de presă de astăzi s-a vorbit şi despre o parcare cu capacitate de aproximativ 1.000 de locuri (pe partea dinspre Râşnov) ce ar urma să fie amenajată într-o zonă de păşune, liberă de sarcini.  


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button