Expres

Transport gratuit pentru elevi, în baza carnetului de note vizat

 

Elevii vor circula gratuit cu transportul public din oraş pe baza carnetului de note, vizat de către unitatea şcolară, după cum a anunţat Ministerul Educaţiei. Decizia a fost luată după o şedinţă la sediul ministerului la care au participat ministrul Dezvoltării, un secretar de stat din Transporturi şi reprezentanţi ai Consiliului Naţional al Elevilor şi ai Asociaţiei Elevilor din Constanţa. Măsura se va aplica începând cu anul școlar 2020/2021.

La finalul aceleiaşi întâlniri, Ministerul Educaţiei a precizat că va modifica Legea educaţiei, prin Ordonanţă de Urgenţă, după ce Curtea Constituţională a decis că decontarea pe „bază de abonament” este neconstituţională, deoarece creează o diferenţă de tratament juridic între elevii care pot prezenta abonament şi elevii care, din diferite motive obiective (de exemplu, lipsa transportului în comun), nu pot prezenta abonament, dar pot prezenta alte acte doveditoare.

Pentru obţinerea gratuităţii transportului elevilor pe mijloacele de transport în comun rutiere, Ministerul spune că va elabora o Hotărâre de Guvern care să abroge HG 863/2016 pentru aprobarea metodologiei de calcul şi stabilirea tarifului maxim per kilometru aferent abonamentului de transport „şi să prevadă noi tarife maximale”.

În prezent, la Braşov, elevii plătesc 15 lei pentru un abonament pe RATBV, restul de 70 de lei până la preţul standard fiind suportaţi de către Primăria Braşov. La această facilitate se adaugă şi liniile speciale pentru transport elevi. Până anul trecut, elevii care nu aveau absențe circulau gratuit.

 

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button