Sport

Simona Halep, START COMPLICAT la Australian Open!

 

Astăzi a avut loc tragerea la sorți pentru tablourile de simplu de la Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului, care va începe în 20 ianuarie.

Simona Halep, jucătoarea noastră de tenis nr. 4 WTA, se va confrunta în primul tur cu americanca Jennifer Brady, locul 49 mondial.

Brady a început anul în forță, trecând în turneul de la Brisbane de rusoaica Maria Sharapova și australianca Ashleigh Barty, liderul WTA, dar a cedat, apoi, în fața Karolinei Pliskova, din Cehia.

În continuare, dacă va trece de runda inaugurală, Simona Halep are pe sfertul de tablou rivale grele, precum Danielle Collins, Elise Mertens, Aryna Sabalenka, în fața căreia tocmai a pierdut azi – vezi: Simona Halep, STOP la Adelaide! Urmează…, ori Maria Sharapova.

Și Sorana Cârstea, și Irina Begu au meciuri infernale în primul tur de la Melbourne. Prima o va întâlni pe Barbora Strycova, din Cehia, a 32-a în lume, iar a doua se va duela cu olandeza Kiki Bertens (nr. 9 WTA).

Dintre românce, mai pot ajunge pe tabloul principal la Australian Open Ana Bogdan, Monica Niculescu, Gabriela Ruse și Laura Ioana Paar, aflate, acum, în calificări.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button