BRAȘOV. Ce se întâmplă cu bastioanele și turnurile vechii cetăți?!…
Primăria și Consiliul Județean au găsit o soluție pentru reglementarea situației bastioanelor și turnurilor vechii cetăți, fără a mai fi necesară modificarea hotărârii de guvern care pune aceste obiective atât în inventarul municipalității, cât și în cel al Consiliului Județean, așa cum s-a relatat pe site-ul www.brasovcity.ro.
Potrivit Hotărârii Guvernului României nr. 972 din 2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Braşov, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Braşov, Cetatea Fortificată a Braşovului, Bastionul Ţesătorilor, Bastionul Frânghierilor, Bastionul Postăvarilor, Bastionul Cojocarilor, Turnul Alb și Turnul Negru sunt cuprinse în anexa 2 privind inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al municipiului Braşov, dar și în Anexa 1, care cuprinde inventarul bunurilor aparţinând domeniului public al judeţului Braşov.
Municipalitatea a intenționat să preia în administrare aceste obiective – care au fost închise și, pe lângă faptul că nu mai sunt valorificate din punct de vedere turistic, se degradează din ce în ce mai mult – pentru a le restaura și ale reda circuitului turistic și cultural. Pentru aceasta era necesară o nouă hotărâre de guvern care să clarifice situația. Municipalitatea a solicitat fostului guvern acest lucru, însă demersul său nu a dus deocamdată la nici un rezultat, astfel încât experții Primăriei și cei ai Consiliului Județean au căutat o altă soluție.
Potrivit primarului, George Scripcaru, Consiliul Județean a renunțat la solicitarea de modificare a hotărârii de guvern, care nu dădea rezultate, iar soluția „a fost o raportare la Codul Administrativ, nu la hotărârea de guvern”, care permite un protocol între cele două instituții, respectiv Municipalitatea și Consiliul Județean.
„Procedural, am rezolvat problema în mare măsură. Am discutat cu președintele Consiliului Județean și am identificat, împreună cu echipele celor două instituții formate din reprezentanți ai direcțiilor juridice, de patrimoniu și de cadastru, o soluție legală, iar acum urmează doar să mai semnăm procesele verbale de predare-primire și să realizăm inventarele la aceste obiective”, a declarat primarul potrivit sursei citate.
Foto: www.brasovcity.ro
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.