BRAŞOV. Performanţă pentru puştii de la CORONA. Al doilea succes în KML
![BRAŞOV. Performanţă pentru puştii de la CORONA. Al doilea succes în KML 1 coronau14.jpg](https://i0.wp.com/mytex.ro/wp-content/uploads/2020/01/images_aimytexarticles_images_coronau14.jpg?resize=599%2C344&ssl=1)
Echipa U14 de hochei pe gheaţă de la Corona Braşov a câştigat turneul III al KML (Karpat Magyar Liga), o competiţie în care sunt implicate formaţii din Ungaria şi România.
În finala turneului care a avut loc la Cârţa, puştii de la Corona au dispus de DAB Dunaujvaros, 4-3, după executarea loviturilor de departajare.
Alpar Kovacs Alpar, Cezar Şendrea şi Luca Moise au marcat în timpul regulamentar, timp ce Matei Bolocan a reuşit golul decisiv la loviturile de departajare.
„A fost al treilea turneu din campionatul comun româno-maghiar. Pe primul tot noi l-am câştigat, iar în cel de-al doilea am jucat finala cu MAC Budapesta şi am pierdut 1-2Va mai fi un turneu, după care se va face clasamentul general. Avem şanse mari să fim campioni. Noi ne-am înscris în această competiţie pentru a ne duela cu echipe bune, pentri a avea parte de o competiţie puternică penzri copii. Oricum, din punctul meu de vedere, Corona Braşov este printre echipele de top din România şi Ungaria în ceea ce priveşte academiile de copii”, ne-a declarat antrenorul formaţiei U14 de la Corona, Laszlo Kovacs.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
![Google Ads](https://i.imgur.com/Iks1Tgz.png)
![Whatsapp Channel](https://i.imgur.com/JNeuO9Y.png)