BRAȘOV. SURSE. Șoferiță în moarte cerebrală după accidentul de pe Bulevardul Saturn… „PURTAȚI CENTURA!”
Una dintre cele două victime din accidentul de vineri seară, de la intersecția Bulevardului Saturn cu strada Venus din municipiul Brașov, s-ar afla în moarte cerebrală, conform Info Trafic RO & UE.
Este vorba despre șoferița autoturismului Skoda.
Potrivit martorilor, femeia nu purta centură și a fost aruncată prin parbriz, în urma impactului dintre mașina ei și celălalt autoturism implicat în accident.
„O doamnă cu o Skoda a forțat stânga până la semaforul de la Orizont, un Volkswagen a venit pe culoarea verde de la Orizont spre Gemenii, doamna din Skoda a fost aruncată prin parbriz”, a explicat un martor, ieri seară, pe grupul de Facebook Info Trafic jud. Brașov.
Apel către șoferi!
„Oameni buni, cuplați centura de siguranțã când urcați la volan!
Lãsați deoparte domnia și comoditatea!
Verificați dvs dacă și pasagerii dvs au cuplat centura de siguranță!
Din păcate, în urma unui accident relatat încă de ieri pe pagină, colega mea, care se afla în autoturismul Skoda din imagini, a fost rănită grav și se află în moarte cerebrală, hemoragie cerebralã, în secția ATI a Spitalului Județean Brașov. NU PURTA CENTURA DE SIGURANȚĂ! Dacă ar fi avut centura pusă, nu ar fi pățit nimic!
În momentul impactului, colega a zburat din autoturism cca 3 m, pe asfalt…”, se menționează într-o postare din această seară, de pe grupul de Facebook Info Trafic RO & UE, în speranța că alți participanți la trafic vor învăța ceva din teribilul accident de ieri…
CITIȚI ȘI:
BRAȘOV. ULTIMA ORĂ. Accident cu două victime pe Bulevardul Saturn (FOTO)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.