BRAȘOV. Grosimea stratului de zăpadă din Postăvarul, o enigmă… Situația din munții Bucegi și Făgăraș
Grosimea stratului de zăpadă din masivul Postăvarul rămâne o enigmă, în condițiile în care nu mai există stație meteo acolo.
„Din păcate, acum mulți ani, stația meteo din Postăvaru a fost desființată așa că nu avem date oficiale despre grosimea stratului de zăpadă în masivul Postavaru/Poiana Brașov. Vorbim probabil de stațiunea de schi cea mai frecventată/aglomerată din România. Totodată trebuie să ținem cont și de faptul că măsurătorile au loc în puncte fixe la stațiile meteo (n.r. în zonele din țară unde există) ceea ce poate fi diferit față de condițiile întâlnite în alte locuri (vai-versanți). Vântul din ultimele zile poate crea depozite însemnate și periculoase. Țineti cont în deplasările dumneavoastră de informațiile referitoare la direcția și intensitatea vântului din ultimele ore (24/48). Întrebați la echipele salvamont din zonă despre situația de pe traseul pe care doriți să-l urmați! Cărări cu soare!”, au transmis reprezentanții Serviciului Județean Salvamont Brașov.
Potrivit celui mai recent buletin nivometeorologic, emis pentru perioada 2-4 ianuarie, în Munții Bucegi riscul de avalanșe este însemnat (3, pe o scară până la 5), iar în Munții Făgăraș este mare (4).
Alaltăieri după-amiază, stratul de zăpadă mpsura 153 centimetri la Bâlea Lac, 61 la Vârful Omu, 27 la Predeal, 13 la Fundata și 13 în Sinaia. Mai multe informații – AICI!
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.