BRAȘOV. Dosare penale după două tamponări
Un incident rutier soldat cu pagube materiale a avut loc, ieri noapte, pe Calea București din municipiul Brașov, în urma căruia s-a stabilit că unul dintre șoferi se afla sub influența alcoolului.
„Conducătorii auto au fost testați din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul fiind 0 în cazul unuia dintre șoferi și 0,72 mg/l alcool pur în cazul celuilalt bărbat, acesta din urmă fiind condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, a explicat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, subcomisar Alina Maria Ivan.
În cauză s-a întocmit dosar penal.
Tot ieri noapte, a avut loc o altă coliziune, pe Bulevardul Saturn din municipiul Brașov, soldată doar cu pagube materiale. În acest caz, unul dintre șoferi a refuzat să fie verificat cu etilotestul, precum și să i se recolteze probe de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Prin urmare, a fost întocmit dosar penal pentru „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”.
Alte infracțiuni rutiere
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Brașov efectuează cercetări și pentru „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, după ce, ieri după-amiază, au oprit pe strada Privighetorii un bărbat de 31 de ani care șofa, deși avea carnetul suspendat.
Pe de altă parte, polițiștii din Codlea au oprit pentru control, ieri dimineață, în jurul orelor 5.45, un tânăr de 24 de ani care conducea un autovehicul, pe strada Vulcanului, fără a deține permis de conducere.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.