Economic

Lucrările de extindere a rețelelor de canalizare în cartierul Timiş-Triaj din Braşov şi în Săcele au fost finalizate

 

COMPANIA APA BRASOV S.A., operator regional pentru serviciile de alimentare cu apă şi canalizare, în calitate de Beneficiar al Contractului de Finanţare nerambursabilă nr. 39 din 11.04.2017, Cod SMIS 2014+ 107617, a finalizat Lotul II „Canalizare Timiş – Triaj şi Săcele” al contractului de lucrări CL 9F – „Reabilitarea şi extinderea reţelelor de distribuţie apă potabilă şi canalizare în Braşov şi Săcele”.

Valoarea totală a investiţiei realizate în cadrul lotului II este de aproximativ 4, 2 milioane de lei, fără TVA. Execuția lucrărilor a durat 12 luni, iar din data de 30.10.2019 a început perioada de notificare a defectelor, care va dura 36 luni.

Extinderea rețelelor de canalizare apă menajeră în Brașov și Săcele reprezintă încă o etapă în implementarea proiectului „Reabilitarea şi extinderea sistemelor de apă şi canalizare în judetul Braşov/regiunea Centru/România” demarat în cadrul POS Mediu 2005 2015. Acestă etapă contribuie la îndeplinirea obiectivului Programului Operaţional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020 de creştere a nivelului de colectare şi epurare a apelor uzate urbane în judeţul Braşov pentru conformarea cu Directiva 91/271/EEC.

Investiţiile realizate în cadrul Lotului II al Contractului de lucrări CL 9F sunt:

  • extinderea reţelei de canalizare pe străzile: Timiș-Triaj şi Fundătura Hărmanului, în lungime totală de 1,7 km; au fost instalate 28 de cămine de racord, construite 39 de cămine de vizitare/intersecție și realizate 2 subtraversări;
  • extinderea reţelei de canalizare în municipiul Săcele, pe străzile: George Moroianu, Bulevardul Braşovului, Piața Libertăţii, Mihai Eminescu, Petöfi Sandor, cu o lungime totală de aproximativ 4,1 km;au fost instalate 241 de cămine de racord, construite 53 de cămine de vizitare/intersecție și realizate 108 subtraversări;
  • conectarea colectoarelor realizate în cadrul contractului CL9, proiect finanţat prin Programul Operaţional Sectorial Mediu;

Proiectul „Reabilitarea şi extinderea sistemelor de apă şi canalizare în judetul Braşov/regiunea Centru/România”, a cărui implementare se realizează şi prin CL9F, este finanţat de UNIUNEA EUROPEANĂ, din Fondul de Coeziune, în cadrul POIM 2014-2020.

                                                                                                   Persoană de contact: Doru Șopterean

                                                                                                   Director D.P.E.- Compania Apa Braşov S.A.

                                                                                                   E-mail: dorusopterean@apabrasov.ro

                                                                                                   Telefon: 0268/408.608.602

Comunicat de Presa Compania Apa Brasov SA


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button