BRAȘOV. Arme deținute ilegal, găsite în posesia unui bărbat care și-ar fi terorizat concubina
![BRAȘOV. Arme deținute ilegal, găsite în posesia unui bărbat care și-ar fi terorizat concubina 1 arme_5.jpg](https://i0.wp.com/mytex.ro/wp-content/uploads/2019/11/images_aimytexarticles_images_arme_5.jpg?resize=780%2C470&ssl=1)
Două arme și opt cartușe au fost găsite în posesia ilegală a unui bărbat din județul Brașov, după ce a fost reclamat de violență în familie și amenințare.
Suspectul în vârstă de 44 ani din, de loc din Vulcan – județul Brașov, a fost reținut astăzi, la o zi după ce cadrele de poliție au fost sesizate cu privire la faptul că o femeie din Poiana Mărului ar fi fost agresată fizic de către concubinul său (n.r. inculpatul menționat).
„Echipa operativă care s-a deplasat la fața locului a stabilit faptul că femeia în cauză este victima mai multor agresiuni fizice și psihice din partea concubinului său, fapte petrecute mai mulți ani la rând”, a explicat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Brașov, subcomisar Alina Maria Ivan.
Cu ocazia cercetărilor, polițiștii au găsit armele și cartușele, pe care le-au ridicat în vederea continuării cercetărilor.
De asemenea, au emis ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile față de bărbatul în cauză.
„Întrucât bărbatul de 44 ani se sustrăgea cercetărilor, polițiștii au demarat activități de căutare, iar la data de 6 decembrie (n.r. astăzi), acesta a fost depistat pe raza localității Poiana Mărului, jud. Brașov.
În baza probatoriului administrat în cauză, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov”, a explicat subcomisarul. Cercetările sunt continuate pentru violență în familie, amenințare și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, dosar instrumentat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești.
Foto – arhivă
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
![Google Ads](https://i.imgur.com/Iks1Tgz.png)
![Whatsapp Channel](https://i.imgur.com/JNeuO9Y.png)