Sport

C.M. HANDBAL FEMININ. REMONTADA cu UNGARIA. „Tricolorele” merg în grupele principale, după o repriză secundă de VIS / UPDATE. Ce a declarat Ryde?!…

 

UPDATE. La finalul acestui meci de infarct, Tomas Ryde, selecționerul României, a mărturisit că n-a putut privi aruncarea de la 7 metri, izbăvitoare, a Cristinei Neagu. Tensiunea și presiunea erau prea mari. Apoi, a declarat: „Ungaria a jucat foarte bine în prima repriză, noi am început foarte slab, am încercat să le conving pe jucătoare că trebuie să batem. Secretul nostru a fost tocmai că am scos portarul şi că am reuşit să jucăm bine în 7 contra 6. Îmi aduc aminte când Ungaria avea 16-10 , mi-am dat seama că stăteam prea mult după Cristina Neagu. Ea era blocată excelent de adversare. Atunci am zis că trebuie să jucăm 7 contra 6 când atacăm, să scoatem portarul pe faza ofensivă”.

…………………………………………………………………………………………………………..

România s-a calificat în grupele principale la Campionatul Mondial de handbal feminin şi păstrează şanse de a ajunge la Jocurile Olimipce de anul viitor, de la Tokyo.

În ultima partidă din grupa C a competiţiei de la Kumamoto, „tricolorele” aveau nevoie de un succes cu Ungaria, pe care l-au obţinut, 28-27.

România a avut un start de meci catastrofal. Neagu&Co. nu au marcat în primele 7 minute, iar unguroaicele s-au dus la 5-0. Treptat, fetele noastre au intrat în meci, însă la cabine rivalele au avut un avanjtaj consistent, 16-10.

În partea a doua, România s-a transformat uluitor. Dedu a fost incredibilă în poartă, iar pe atac lucrurile au fost rezolvate de Cristina Neagu, dar şi de jocul cu extremele, tânăra Seraficeanu făcând un meci incredibil. România a egalat la 27 cu un minut înainte de final, apoi unguroaicele au ratat atacul şi totul s-a decis pe ultima fază ofensivă a „tricolorelor”. Laura Pristăvița a scos o aruncare de la 7 metri, iar Cristina Neagu a marcat cu 4 secunde rămase pe tabelă şi a dus Naţionala noastră între primele 12 din lume.

Cu 0 puncte în grupa principală, fetele noastre vor avea, însă, o misiune grea în lupta pentru un loc la preolimpicele de anul viitor. România va juca următorul meci, duminică, cu reprezentativa Rusiei. Va urma duelul cu Suedia, pentru ca în ultima confruntare să întâlnească Japonia.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button