Sport

BRAȘOV. „CAZUL CORONA e o TRAGEDIE pentru toată ROMÂNIA”!

 

Cazul terapiei cu laser de la Corona Brașov a zguduit handbalul românesc în acest final de an.

Handbalistele care au făcut această terapie au fost audiate de ANAD și este așteptat un prim verdict în aceste zile. Decizia comisiei de audieri nu va fi însă finală, prima cale de atac fiind la Comisia de Apel.

Despre cazul Corona a vorbit și Adrian Vasile, antrenorul principal al formației CSM București.

Aflat în Japonia, ca secund al lui Per Johansson la reprezentativa Muntenegrului, Adrian Vasile a declarat pentru gsp.ro: „E un şoc! E un caz care nu doar că nu face bine handbalului românesc ca imagine, dar el distruge, practic, noţiunea de sport, dărâmă principiile şi valorile pe care trebuie construit acest sport. Uite că dintr-o eroare, nu ştiu a cui, se produce o astfel de tragedie sportivă! Mi-e greu să comentez foarte mult pe această temă, fiindcă tot caut să nu spun lucruri rele, dar n-am cum să evit, pentru că e grav ce s-a petrecut. Cert e că România va avea mult de suferit”.

CITEȘTE ȘI: 

BRAŞOV. CAZUL CORONA. Simona Gogârlă dă ANAD în judecată. „O să demonstrez că fata mea nu a făcut acel tratament”

CAZUL CORONA BRAȘOV. Primarul și… apărarea clubului în privința chestiunii cu dopingul! S-a aflat și cine va plăti serviciile de asistență juridică!

BRAȘOV – CAZUL CORONA. Pe EI cine-i sancționează?!…

CAZUL CORONA BRAȘOV. Toate jucătoarele au fost chemate la ANAD! Viitorul arată sumbru!

CAZUL CORONA BRAȘOV. „Genocid medical”!!! Paralelă cu…

BRAȘOV. Ultimele noutăți în CAZUL CORONA. Alte 4 handbaliste au recunoscut că au făcut terapie cu laser

CAZUL CORONA. ANUNȚUL Federației Europene de Handbal… Perspective sumbre!

BRAȘOV. Corona, la mâna ANAD! FRH va pune în aplicare decizia imediat ce va fi înștiințată!

CAZUL CORONA SE EXTINDE. ALARMANT! „Există informații și despre alte discipline sportive din zona Brașovului”!!!

BRAȘOV. Corona, în corzi

BRAȘOV. Protecția Coro(a)nei

CAZUL CORONA BRAȘOV. Noi precizări de la Gloria Bistrița… / 16 „galben-albastre” în vizor!!!

UPDATE. Horațiu Pașca, despre CORONA BRAȘOV: „Club de infatuați și aroganți”!!! Bistrița ar fi dat în vileag cazul cu suspiciunile de dopaj care au afectat și echipa națonală!!!

Corona Brașov, „ATACATĂ” de Gloria Bistrița!!! CE SOLICITĂ?!… Antrenorul Horațiu Pașca este TRANȘANT!!!

BRAȘOV. Anchetă pentru abuz în serviciu în CAZUL CORONA

CAZUL CORONA. Tomas Ryde aruncă „BOMBA” în presa suedeză. Site-ul WADA îl contrazice însă

CAZUL CORONA BRAȘOV și în L’Equipe! Ce a scris Eurosport?!…

CAZUL CORONA BRAȘOV. Analiza COSR…

CAZUL CORONA BRAȘOV. Alexandru Dedu: „E o greșeală majoră făcută”!

Zbor frânt la Corona Brașov

BRAȘOV. CAZUL CORONA. EXCLUSIV. Nici Buceschi, nici Bucur nu merg în Japonia!!!

Naționala de handbal feminin pleacă în Japonia fără handbalistele de la CORONA BRAȘOV. Cum arată lotul

BRAȘOV. Cristina Neagu, mesaj pentru handbalistele de la CORONA. „Suntem alături de voi!”

CAZUL CORONA BRAȘOV. „Este vorba despre SUPRAVIEȚUIRE”!

BRAȘOV. CUTREMUR LA CORONA. Trei jucătoare în pericol de suspendare pentru că ar fi folosit o terapie interzisă

CORONA BRAȘOV. Cum s-ar fi petrecut faptele în cazul celor 3 handbaliste suspectate că au încălcat regulamentul antidoping?!…

CORONA BRAȘOV. Primarul Scripcaru, despre cazul celor trei handbaliste suspectate că au încălcat regulamentul antidoping…

CORONA BRAȘOV. DE CE se „elimină complet termenul de dopaj”?!…

CAZUL CORONA BRAȘOV. Laslo și Bazaliu au dat probe de sânge și de urină!!! Ce suspendări riscă…

CAZUL CORONA BRAȘOV. „Măsuri greu de suportat, dacă va fi adevărat”!

BRAŞOV. REACŢIA CLUBULUI CORONA în cazul în care e suspectat că a încălcat regulamentul antidoping…

CAZUL CORONA. Câte handbaliste de la echipa brașoveană mai rămân în lotul României?!…


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button