BRAŞOV. Şi operatorii secțiilor de votare își primesc banii din această săptămână
Şi operatorii secțiilor de votare din Municipiul Braşov îşi vor primi, începând din această săptămână, indemnizaţiile cuvenite pentru alegerile prezidenţiale, a anunţat Primăria Braşov.
„În perioada 4-6 decembrie 2019, la Primăria Braşov (B-dul Eroilor nr. 8, intrarea dinspre parcul N. Titulescu, la subsol) se va efectua și plata indemnizaţiilor pentru operatorii birourilor electorale ale secţiilor de votare din Municipiul Braşov, cuvenite pentru alegerile prezidenţiale organizate în 10.11.2019, respectiv 24.11.2019”, informează Primăria Braşov.
Indemnizaţia se va elibera personal, pe baza actului de identitate valabil şi în original. Programul pentru plăţi este următorul: miercuri şi joi, între orele 14.00-18.00, şi vineri, între orele 13.00-16.00.
„Persoanele care doresc virarea indemnizaţiei în cont bancar sunt rugate să depună o cerere la Centrul de Informaţii pentru Cetăţeni din cadrul Primăriei Municipiului Braşov sau la adresa de e-mail contab@brasovcity.ro, în care se vor menţiona numele, calitatea (membru, preşedinte, locţiitor, operator), numărul de telefon şi numărul secţiei de votare. La cerere se vor anexa copia CI şi extras de cont”, precizează Primăria Braşov.
Citiți și:
4.550 de BRAȘOVENI plătiți pentru alegeri
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.