Sport

CAZUL CORONA BRAȘOV. Alexandru Dedu: „Este foarte posibil ca procedura folosită să nu fie considerată doping”

 

Alexandru Dedu, președintele Federației Române de Handbal, a avut în această seară o declarație care dă speranțe în ceea ce o privește pe Corona Brașov, grupre implicată în scandalul declanșat de folosirea terapiei cu laser intravenos, practică interzisă de WADA.

„Sunt proceduri care durează luni. Încercăm să avem o clarificare rapidă, dacă este posibil chiar și pe final de Campionat Mondial, ca să putem avea o opțiune în plus la lot. Dar nu o să riscăm sub nici o formă ca echipa națională a României să aibă consecințe de orice alt fel decât cele sportive. În momentul de față, am un singur focus, echipa națională. Federația va încerca să minimizeze impactul acestei întâmplări vizavi de jucătoarele de la echipa națională. Ele nu au nici o vină”, a spus Dedu pentru gsp.ro.

Întrebat dacă faptul că Eliza Buceschi și Daria Bucur au rămas în lot nu este un risc, oficialul FRF a punctat: „Nu mă duc pe partea asta. Este foarte posibil ca această procedură să nu fie considerată doping. Noi trebuie să fim pregătiți pentru orice eventualitate. De asta am luat această decizie”.

CITEȘTE ȘI: 

BRAȘOV. CUTREMUR LA CORONA. Trei jucătoare în pericol de suspendare pentru că ar fi folosit o terapie interzisă

CORONA BRAȘOV. Cum s-ar fi petrecut faptele în cazul celor 3 handbaliste suspectate că au încălcat regulamentul antidoping?!…

CORONA BRAȘOV. Primarul Scripcaru, despre cazul celor trei handbaliste suspectate că au încălcat regulamentul antidoping…

CORONA BRAȘOV. DE CE se „elimină complet termenul de dopaj”?!…

CAZUL CORONA. Precizări de la Agenția Națională Anti-Doping

CAZUL CORONA BRAȘOV. Laslo și Bazaliu au dat probe de sânge și de urină!!! Ce suspendări riscă…

 
 
 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button