112

Bărbat din judeţul BRAŞOV, dat DISPĂRUT!

 

Un bărbat în vârstă de 37 de ani, din judeţul Braşov, este căutat de apropiaţii săi, dar şi de poliţişti, după ce a plecat de acasă, în urmă cu trei zile, fără a reveni.

Cazul a fost sesizat Poliţiei aseară. Apoi, familia a decis să aprobe mediatizarea cazului, în speranţa obţinerii unor informaţii cu privire la unde s-ar putea afla persoana dispărută.

„La data de 7 noiembrie, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Voila au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat în vârstă de 37 ani a părăsit domiciliul din localitatea Șona, județul Brașov, la data de 05 noiembrie 2019, în jurul orei 19.30 și nu a revenit până în prezent. Semnalmente: înălțime 1,75-1,80 m, greutate 75-80 kg, constituție atletică, păr șaten, ochi verzi. La momentul dispariției, bărbatul era îmbrăcat cu o bluză de culoare neagră, cu anchior, pulover bleumarin la baza gâtului, pantalon lung tip bluejeans de culoare neagră, șapcă roșie, iar în picioare purta o pereche de ghete de culoare maro”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Braşov, subcomisar Alina Ivan.

Bărbatul dispărut nu avea asupra sa cartea de identitate, telefon mobil sau bani.

Persoanele care pot furniza informații cu privire la bărbatul în cauză sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button