BRAȘOV. Fonduri europene de peste 2 miliarde de lei au fost atrase pentru proiecte
„Unde sunt fondurile europene din județ?” a fost întrebarea la care și-a propus să răspundă evenimentul organizat de Centrul Europe Direct Regiunea Centru la Brașov. Peste 80 de persoane au participat la dezbaterea publică despre rezultatele fondurilor europene din județ și circa 4.000 de persoane au vizualizat transmisiunea video a întâlnirii desfășurate la Centrul Cultural „Reduta” din Brașov. Pe parcursul a trei ore s-au derulat prezentări și s-a răspuns cu cifre și exemple concrete de proiecte finanțate de către Uniunea Europeană, din 2007 până în prezent. Invitații și interlocutorii lor din sala au vorbit atât despre ce s-a realizat, cât și despre viitorul buget al Uniunii și despre necesitățile locale de dezvoltare.
Atât cetățenii participanți la eveniment cât și cei care au urmărit discuțiile în mediul online, au aflat că prin POR și prin PNDR, respectiv prin fondurile europene dedicate dezvoltării mediului urban și prin cele dedicate dezvoltării mediului rural, s-au atras în cele două perioade de programare, 2007-2013 și 2014-2020, peste 2 miliarde de lei, prin 1.464 proiecte aprobate spre finanțare. Alături de moderatorul evenimentului, Simion Crețu, director general al ADR Centru, au răspuns întrebărilor din sală și reprezentanții administrației publice locale, respectiv Adrian Veștea – președintele Consiliului Județean Brașov și George Scripcaru – primarul municipiului Brașov. Pe lângă reprezentanții organizatorilor, au mai vorbit și reprezentanții Primăriei brașovene, ai ADR Centru și alți experți tehnici.
Municipiul Brașov, un sfert din fondurile Regiunii Centru
În perioada 2007 – 2013, la nivel de regiune au primit finanţare 11.800 de proiecte în valoare de 6 miliarde de euro, doar la nivelul municipiului Braşov fiind accesate 1,5 miliarde de euro pentru 2.500 de proiecte, atât ale autorităţilor publice, cât şi ale unor entităţi private.
În actualul exerciţiu, lucrurile stau mult mai bine, doar la nivelul municipiului Braşov fiind deja depuse 1.130 de proiecte, cu o valoare de 2,4 miliarde de euro. „Un sfert din fondurile accesate în Regiunea Centru au fost obţinute la nivelul municipiului Braşov. Până acum, la nivel de regiune avem 4.250 de proiecte semnate cu o valoare de 6 miliarde de euro”, a explicat Simion Creţu.
Primarul Braşovului, George Scripcaru, a subliniat însă căm deşi a existat experienţa exerciţiului financiar 2007 – 2013, în continuare accesarea banilor europeni se face destul de greu, ghidurile de finanţare punând o serie de piedici birocratice care conduc la depăşirea termenelor. „Ajungem în situaţia în care Uniunea Europeană ne spune că vrea să ne dea bani, dar noi nu suntem în stare să-i accesăm, fiindcă nu suntem pregătiţi. Am reuşit totuşi să depunem o serie de proiecte prin Programul Operaţional Regional şi mai avem şi proiecte în rezervă pe care le putem depune dacă nu se consumă banii pe alte axe şi se redistribuie, proiecte care pot dubla sumele accesate până acum, respectiv de peste 100 de milioane de euro”, a explicat primarul.
Pe primul loc la atragerea banilor pentru drumuri județene
Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, a precizat că este pentru prima dată când judeţul beneficiază de sume nerambursabile de la Uniunea Europeană în privinţa reabilitării infrastructurii rutiere, fiind deja în lucru proiectele pentru două şosele importante, a căror valoare depăşeşte 56 de milioane de euro. Totodată, CJ Braşov a reuşit ca din acest exerciţiu financiar să acceseze fonduri europene şi pentru reabilitarea şi dotarea unităţilor sanitare.
„Accesarea fondurilor europene a fost până în anul 2016 o provocare căreia judeţul Braşov nu i-a făcut deloc faţă. Perspectiva s-a schimbat radical în ultimii patru ani: din codaşul Regiunii 7 Centru, judeţul Braşov a ajuns pe primul loc la atragerea fondurilor europene destinate modernizării infrastructurii rutiere.
Axele Programului Operaţional Regional s-au potrivit perfect necesităţilor noastre, astfel că am reuşit să câştigăm următoarele tipuri de proiecte: 4 proiecte de modernizare a infrastructurii rutiere totalizând peste 300 milioane de lei; 3 proiecte de eficientizare energetică a clădirilor care adăpostesc unităţi medicale şi sociale, în valoare totală de peste 65,8 milioane de lei; 6 proiecte modernizare şi dotare a unităţilor de primiri urgenţe şi ambulatoriilor din cadrul spitalelor braşovene, în valoare totală de peste 50,2 milioane de lei. Acestor proiecte aflate în diverse stadii de implementare li se adaugă alte fonduri europene importante pe care le-am atras prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă şi INTERREG Europe”, a declarat Adrian Veştea.
Întrebările participanților s-au referit la suma atrasă din fonduri europene de către municipiul Brașov, pe exercițiul financiar 2014-2020; planurile Consiliului Județean Brașov și ale Primăria Brașov în privința managementului deșeurilor sau pentru realizarea unui sistem de transport feroviar în zona metropolitană; posibilitatea de accesare a fondurilor europene pentru construirea de spitale noi, sau pentru industria automotive. Pentru cei ce doresc să adauge întrebări pe această temă sau pentru cei care doresc să propună idei de proiecte pe care le consideră necesare în comunitatea lor, organizatorii au inițiat o sesiune pe site-ul sli.do, unde se poate conecta oricine folosind codul #R285.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.