Sănătate

Un medic rezident din BRAŞOV ajută oamenii din… pură pasiune!

 

Un medic rezident de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, care face şi voluntariat la o unitate privată, aduce serviciile din Vestul Europei chiar în oraşul de sub Tâmpa.

Nu o face prin tehnologie modernă, ci prin modul în care se comportă cu pacienţii săi, dar şi cu colegii lui, care îl consideră un fel de lider.

Alexandru Covaciu joacă baschet din copilărie şi şi-a dorit să facă sport de performanță, dar s-a accidentat şi a fost nevoit să-şi replanifice rapid viaţa. Aşa a ajuns să facă Medicina, iar acum pacienţii se bucură de felul gentil în care îi tratează.

„Cu trei luni înainte de admitere am luat cartea, m-am apucat să învăţ şi am intrat chiar din prima”, a povestit el, pentru stirileprotv.ro. A fost un semn că acesta trebuie să fie drumul său.

„E ca un spirit protector, noi câteodată îi spunem, șeful rezidenţilor. De ce? Pentru că formează ca un nucleu aşa, e strânge în jurul lui. Vin pacienţii şi întreabă de doctorul Covaciu şi asta se întâmplă rar printre rezidenţi”, a povestit Larisa Vlădau, medic rezident cardiolog.

Alexandru Covaciu şi-a dorit din adolescenţă să-şi ajute semenii, aşa s-a implicat voluntar într-un proiect.

De şase ani, el coordonează proiectul „Sănătate rurală”, o caravană care merge prin satele uitate de la munte. Alături de colegii săi a transformat căminele culturale sau şcolile în mici spitale şi a consultat gratuit sute de oameni amărâţi, conform jurnaliştilor de la PRO TV.

„Ce-am învăţat? Că educaţia medicală în România e la pământ. Nici măcar la pământ, e sub pământ. Țin minte o pacientă care a venit şi încă mai avea atele de sutură de la o operaţie de acum 40 de ani. Deci ea nu mai fusese la medic de 40 de ani. A fost aşa un impact pentru noi, cum să nu mai mergi de 40 de ani la un medic?”, a mărturisit tânărul medic.

„O să încercăm să facem mai multe caravane specializate. Bine, ideea de bază o să rămână. O să avem două caravane, una în toamnă, una în primăvară. Să fie caravana sănătăţii femeii cu tot cu pediatria. Că atunci vin şi mamele cu copii, în care să facem tot aşa, un screening pentru cancerul de col uterin”, a continuat el.

Planurile lui Alexandru nu se opresc aici. S-a înscris la doctorat, iar din toamnă le va preda cardiologie colegilor mai mici. Mai multe despre rezidentul din Braşov (inclusiv video) – AICI


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button