Expres

BRAȘOV. Disputa privind drumul forestier „Gorița” continuă înaintea marșului pentru păduri

 

Disputa privind amenajarea drumului forestier „Gorița”, între Pietrele lui Solomon și Răcădău, în municipiul Brașov, continuă cu noi informații făcute publice de senatorul Allen Coliban.

„(…) Am adunat constant informații, experți juriști și silvici au consultat peste 1.600 de pagini de documentație tehnică (două studii de fezabilitate – Crucur și Gorița –, precum și alte documente), informații pe care le-am actualizat în textul petiției, pentru o corectă informare”, a precizat Allen Coliban, trecând apoi în revistă aspectele pe care le consideră cu adevărat grave.

„Finanțarea europeană a Drumului Forestier Gorița s-a făcut în scopul principal al accesibilizării fondului forestier. Adică pentru tăieri ULTERIOARE, pe lângă cele 15 ha de pădure tăiate pentru realizarea drumului. O analiză mai amănunțită arată, însă, că anumite porțiuni ce urmează a fi deservite de acest drum au fost deja accesibilizate prin proiecte anterioare, tot pe fonduri europene. Se impun explicații cu privire la oportunitate și cu privire la dubla finanțare”, a precizat, printre altele, senatorul brașovean.

Potrivit acestuia, nu se mai confirmă scopul turistic declarat de directorul Regiei Publice Locale a Pădurilor Kronstadt, Dan Olteanu. „Directorul RPLP Kronstadt, domnul Dan Olteanu, declară public că scopul urmărit este, în principal, turistic. Declarația aceasta se contrazice cu cea din proiect, pe baza căreia a fost atribuită finanțarea. Din nou, se impun explicații”, a scris Allen Coliban, pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acestuia, pentru amenajarea drumului vor fi tăiați arbori cu vârste între 130 și 170 de ani.

„În condițiile în care Primăria a promis șcheienilor studii de torenți și soluții pentru mâlul care inundă zona veche a orașului la orice ploaie mai serioasă, acest proiect nu face decât să agraveze problemele actuale”, a avertizat Coliban.

Conform sursei în cauză, pe 4 octombrie, a depus la Consiliul Local o interpelare, fără a primi răspuns și a cerut organizarea dezbaterii publice. „Am primit răspuns abia astăzi (n.r. joi): Primăria refuză găzduirea dezbaterii și ne trimite la RPLP Kronstadt. Dezbaterea va avea loc pe 1 noiembrie 2019 – voi reveni cu detalii”, susține Allen Coliban.

Întreaga postare poate fi găsită AICI!

Amintim că, pe data de 3 noiembrie, la orele 18.00, activiștii se vor aduna în fața Primăriei Brașov, pentru a porni pe traseul stabilit pentru protest: Primărie – Str. Republicii – Piața Sfatului – Piața Unirii – Poarta Șchei – str. Nicolae Bălcescu – Primărie.

Noul drum forestier, în lungime de 11 km, pornește de lângă Pietrele lui Solomon, pe deasupra cartierului Șchei, vine până aproape de Șaua Tâmpei și se continuă până în Valea Cetății – Răcădău, trecând pe lângă Poiana Stechil. Petiția online lansată împotriva acestui proiect a fost semnată de peste 12.900 de semnături.

Conform celor care au lansat-o, culoarul de defrișare – în suprafață de 15 hectare – va avea o lățime medie de 13 metri, și va ajunge până la 23 de metri în zonele unde sunt proiectate serpentine.

CITIȚI ȘI:

BRAȘOV. Marșul pentru păduri, un amplu protest pentru stoparea proiectului Gorița – drum forestier

BRAŞOV. Petiţie împotriva drumului forestier Gorița! Câţi oameni au semnat?!

Update.BRAȘOV. Reacția primarului George Scripcaru la protestele legate de drumul forestier Gorița

BRAȘOV. Un consilier local a spus NU drumului forestier Gorița!!!

BRAȘOV. Dispută pe viitorul drum forestier, realizat cu fonduri europene, între zona Răcădău și Pietrele lui Solomon

BRAŞOV. Drum forestier nou, construit cu fonduri europene

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button