Politic

BRAȘOV. Marșul pentru păduri, un amplu protest pentru stoparea proiectului Gorița – drum forestier

 

Asociația Pro Schei se alătură mișcării organizațiilor Greenpeace, Agent Green şi Declic, care au anunțat un amplu protest față de intervențiile asupra mediului silvatic din România. Astfel, în 3 noiembrie, la ora 18.00, activiștii se vor aduna în fața Primăriei Brașov, pentru a porni pe traseul stabilit pentru protest: Primărie – Str. Republicii – Piața Sfatului – Piața Unirii – Poarta Șchei – str. Nicolae Bălcescu – Primărie.

„În solidaritate cu Marșul pentru Păduri care va avea loc la București în același timp, ieșim în stradă pentru a cere protecția strictă a pădurilor primare și seculare din România, oprirea drumului forestier Gorița și protecția pădurilor din orașul Brașov. Cerem modernizarea imediată a Sistemului automat de Urmărire a Materialelor Lemnoase (SUMAL) și a aplicației pentru cetățeni Inspectorul Pădurii”, menționează organizatorii în evenimentul creat special pe facebook. 

Printre revendicări se află și stoparea proiectului de amenajare a drumului forestier Gorița, pentru care au fost accesate fonduri europene de către administrația municipală Brașov. 

Redăm revendicările trecute în anunțul Asociației Pro Schei: 

► Cerem oprirea drumului forestier Gorița și protejarea pădurii care unește Tâmpa de Poiana Brașov! Construcția unui drum forestier de 11 km care va distruge poteci istorice nu este justificată. Ea face parte din patrimoniul Brașovului și oferă protecție împotriva fenomenelor meteo extreme și a poluării. Este un sanctuar de viață sălbatică și o oază de liniște pentru brașoveni, fiind un spațiu social și cultural emblematic pentru comunitate. Amintim că Brașovul are cele mai puține spații verzi pe cap de locuitor, doar 5 metri!

► Vrem protejarea pădurilor de pe După Ziduri, Drumul Poienii, Dealul Warthe și Dealul Melcilor. Tot mai multe proiecte imobiliare de proastă calitate apar în aceste zone, rezultând în defrișări și construcții care nu țin cont de infrastructură sau de specificul zonei. Dezvoltarea urbană haotică în detrimentul spațiilor naturale trebuie să înceteze!

► Spunem STOP tăierilor ilegale! Cerem Ministerului Apelor și Pădurilor să modernizeze urgent SUMAL.
Există soluții tehnice accesibile pentru monitorizarea automată a exploatărilor forestiere. Cerem monitorizarea prin satelit a pădurilor României, registru electronic în depozitele de lemn, GPS obligatoriu pe toate mijloacele de transport al lemnului, camere de supraveghere în puncte cheie din rețeaua rutieră, la gatere și la depozite de lemn!

Automatizarea controlului silvic poate elimina o mare parte din mecanismele corupției și ar destructura rețele infracționale care s-au infiltrat adânc în societatea românească. Astfel, pădurile n-ar mai fi privite doar ca o sursă de îmbogățire rapidă, ci drept ceea ce sunt: plămânii României și ultimele sanctuare de viață sălbatică din Europa.

► Vrem protecția reală a pădurilor seculare și a biodiversității pe care o găzduiesc!

Din codrii care acopereau cândva peste 80% din teritoriul României au mai rămas doar frânturi, dar chiar și așa tot mai găzduim două treimi din pădurile virgine ale Europei și cele mai numeroase populații de urși, lupi, râși și alte animale încă nedispărute de pe continent. În loc să fie protejate, le este distrus habitatul prin exploatări abuzive, iar politicienii votează pentru vânarea lor.

Justificarea organizatorilor:

„Pădurile României nu mai au timp! Ultimele date din Inventarul Forestier Național arată că tăierile ilegale au loc într-un ritm fără precedent. În urma lor rămân versanți dezgoliți, alunecări de teren, avalanșe, inundații dezastruoase, zone deșertificate, comunități divizate și expuse fenomenelor climatice extreme. În Brașov, pădurile sunt amenințate de proiecte imobiliare, dezvoltare urbană haotică și proiecte cu scop îndoielnic care distrug ultimele spații naturale rămase în oraș”, este opinia Asociației Pro Schei.

Sursa citată își bazează afirmațiile pe un studiu recent (http://tiny.cc/PRIMOFARO) care arată că România încă mai deține 526.000 ha de păduri potențial primare și seculare.

„Pe lângă o moștenire naturală unică în lume și o biodiversitate pe care, odată pierdută, nu o mai putem aduce înapoi, ele sunt de o importanță vitală în contextul climatic actual. Arborii bătrâni și întregul ecosistem pe care îl nutresc au capacitatea de a stoca mult mai mult carbon și de a elibera mai mult oxigen decât plantațiile tinere, lipsite de stabilitate. Deseori însă, după tăieri abuzive, reîmpădurirea nici nu mai are loc. S-au scurs ani buni în care Ministerul Apelor și Pădurilor a tot promis în van îmbunătățirea SUMAL, singura soluție eficientă și incoruptibilă pentru combaterea tăierilor ilegale. SUMAL este o bază de date integrată care, atunci când funcționează cum trebuie, conține informații esențiale din domeniul silvic: ce se taie din păduri, unde se taie sau urmează să se taie, unde pleacă lemnul, cine îl depozitează și comercializează. La acest sistem sunt conectați obligatoriu toți actorii din domeniu, de la administratori de păduri (de stat și privați), organisme de control și operatori economici, până la simplul cetățean interesat de soarta pădurilor. SUMAL a apărut în discuție în 2008. Unsprezece ani mai târziu, încă nu avem un sistem funcțional care să verifice circuitul lemnului pe piață. Actuala versiune a fost lăsată fără mentenanță și se află în pragul colapsului (o spun atât Gărzile Forestiere, cât și proprietarii de păduri sau agenții economici), iar termenele de finalizare pentru SUMAL 2.0 sunt amânate de la an la an fără nicio justificare. Ultimul comunicat de presă al Ministerului Apelor și Pădurilor (http://tiny.cc/SUMAL) ne transmite în bătaie de joc că au cumpărat o dronă și un dispozitiv GPS pentru a urmări tăieri ilegale pe o suprafață de 6,5 milioane de hectare de pădure”, sunt argumentele organizatorilor. 

citiți și

Update.BRAȘOV. Reacția primarului George Scripcaru la protestele legate de drumul forestier Gorița

BRAŞOV. Drum forestier nou, construit cu fonduri europene

BRAȘOV. Dispută pe viitorul drum forestier, realizat cu fonduri europene, între zona Răcădău și Pietrele lui Solomon

BRAŞOV. Petiţie împotriva drumului forestier Gorița! Câţi oameni au semnat?!


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button