Expres

MACABRU. Garda Forestieră BRAȘOV cercetează cazul unui bărbat mort, posibil în urma atacului de urs

 

Polițiștii au fost sesizați în noaptea de sâmbătă spre duminică despre un cadavru uman pe malul râului Târnava Mică. Din primele cercetări a reieșit că este vorba despre un bărbat în vârstă de 61 de ani, din localitatea Măgherani, județul Mureș, care s-a aflat la pescuit când ar fi putut fi surprins de un urs, întrucât prezenta leziuni specifice, produse în urma unui atac al sălbăticiunii, potrivit ziuanews.ro. 

„La examinarea sumară a cadavrului, acesta prezenta leziuni cauzate în urma unui atac de urs. Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Târgu Mureș în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzelor decesului, iar în cauză s-a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Mureș, Ema Rugină.
 
Sursa citată a precizat că la fața locului s-au deplasat și polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, dar și reprezentanți ai Gărzii Forestiere Brașov, ai Asociației de Vânătoare Mureșul și jandarmi.

„În zonă au fost identificate mai multe urme, posibil de urs, precum și de pui de urs. Reprezentanții Asociației de Vânătoare au demarat demersuri la Ministerul Mediului în vederea obținerii autorizației de recoltare a ursului”, a mai spus Rugină.

Reprezentanții autorităților locale desfășoară acțiuni de informare a populației cu privire la o posibilă situație de risc din cauza urșilor.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button