Politic

BRAȘOV. Risc de prăbușire a unui zid. Acces auto restricționat pe perioada lucrărilor de consolidare

  • zid-warthe.jpg
 

În următoarele zile, pe strada Warthe și în continuare pe strada Spătar Milescu accesul auto va fi restricționat între orele 9.00 și 17.00, din cauza lucrărilor de consolidare a zidului de sprijin al străzii Warthe, la intersecția cu Calea Poienii, potrivit anunțului primit de la Primăria Brașov.

Proiectantul va face, mâine, o nouă analiză în teren și va decide care sunt exact zilele în care circulația va fi închisă și cât timp va dura restricția.

„Consolidarea zidului a început încă de luni, iar astăzi a fost desființat parapetul pietonal. Se va începe forarea de piloți de susținere, pentru punerea în siguranță a malului. Zidul a fost construit în anii ’70, iar expertiza efectuată a arătat că zidul prezenta risc de prăbușire. Lucrarea este mai complicată decât părea inițial, deoarece zidul a fost construit doar din bolovani, fără perete dublu, iar normele actuale impun măsuri de siguranță suplimentare”, a precizat purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea.

Lucrările prevăzute inițial sunt următoarele: dezafectarea parapetului pietonal existent, executarea de micropiloţi autoforanţi şi ancore autoforante injectate în partea superioară a zidului, demolarea părţii superiore a zidului, grindă din beton armat la partea superioară a zidului, executarea de drenuri forate şi decolmatarea barbacanelor, reparaţii ale zidului propriu-zis pe cel puțin 50% din suprafaţă.

Durata estimată a lucrărilor este de 20 de zile. Lucrarea face parte dintr-un pachet de consolidare a două ziduri de sprijin de pe Calea Poienii.

„Cel de-al doilea zid este cel de pe strada Crișan, unde lucrările prevăzute sunt asemănătoare celor de la strada Warthe – Spătar Milescu. Durata estimată a lucrărilor, la cel de-al doilea zid, este de 90 de zile, dar depinde și de condițiile meteo. În funcție de derularea lucrărilor, se vor introduce și restricționări de trafic pe anumite porțiuni. Primăria dorește să consolideze și un alt treilea zid, din Poiana Brașov (zona hotel Alpin, spre Râșnov), unde în prezent se lucrează la proiectare”, a adăugat sursa citată.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button