Politic

BRAȘOV – BAZA SPORTIVĂ FOREX. Drept la replică după punctul de vedere al USR!…

 

Nicolae Țucunel, administrator și asociat unic al SC FOREX S.R.L., a solicitat un drept la replică după ce USR, într-o conferință de presă, și-a expus punctul de vedere în privința fostei Baze Sportive Tractorul – vezi aici: BRAȘOV. Desființarea bazei sportive Forex, ATACATĂ în instanță de USR!!!

Redăm în continuare întregul drept la replică:

„Stimate Domnule Director,                                      

Având în vedere că în data de 30 septembrie 2019 ați publicat un text care face referire la Baza Sportivă FOREX, vă rog să-mi acordați dreptul la replică, în calitate de administrator și asociat unic al S.C. FOREX S.R.L., care este proprietara locației respective, dobândită prin licitație publică în anul 2002.

Înainte de această licitație, Uzina Tractorul, fostul proprietar, a dezmembrat o parte din fostul „Complex Sportiv TRACTORUL”, respectiv terenul și clădirea în care se aflau:

  • sala de floretă și de gimnastică
  • minihotel pentru sportivi
  • cantina sportivi
  • birourile administrației clubului
  • centrala termică,

și au fost trecute în proprietatea A.J.O.F.M. Brașov în contul unor datorii ale uzinei.

Această clădire se află și la această dată în proprietatea A.J.O.F.M. Brașov.

S.C. FOREX S.R.L. a cumpărat astfel o parte din fostul Complex Sportiv Tractorul. De remarcat că acest „Complex Sportiv” nu a fost înregistrat în Registrul Bazelor Sportive de la Ministerul Tineretului și Sportului.

S.C. FOREX S.R.L. a dezmembrat în anul 2006 și a vândut unei alte organizații, IMMO HOLDING, suprafața de 7.860 mp, pe care se aflau:

  • sala de sport – construcție
  • anexă sala de sport – construcție P+1
  • teren de volei
  • teren de antrenament,

care au fost predate cumpărătorului, ca bază sportivă, conform anexei la contract. După această vânzare, S.C. FOREX S.R.L. a administrat sala de sport și celelalte facilități în calitate de chiriaș timp de șapte ani, până la data de 31.08.2013 când a predat definitiv obiectivul proprietarului de drept, odată cu toate obligațiile legale.

S.C. FOREX S.R.L. nu a avut nicio implicare în demolarea sălii de sport și a celorlalte instalații.

În proprietatea S.C. FOREX S.R.L. a rămas suprafața de 23.764 mp pe care se aflau terenul de fotbal și tribuna preluate de la Tractorul UTB S.A., precum și două terenuri de fotbal cu gazon artificial, un balon de sport și un teren de tenis construite de S.C. FOREX S.R.L. după preluare.

Numai aceasta este suprafața care face obiectul Hotărârii de Guvern.

Pentru a se încadra în prevederile Legii 69/2000 – Legea educației fizice și sportului care impune în cazul desființării unei baze sportive construirea prealabilă a unei alte baze sportive similare, S.C. FOREX S.R.L. a demarat în anul 2014 construcția altei baze sportive, respectiv „CAMPO VERDE” pe care a edificat-o în anul 2017.

La Ministerul Tineretului și Sportului au fost depuse toate documentele doveditoare: Certificat de Urbanism, Autorizație de Construire, Proces verbal de recepție la terminarea lucrărilor, Aviz I.S.U., Aviz D.S.P. a județului Brașov, Proces verbal de omologare a terenurilor de fotbal.

Noua bază sportivă prezintă mai multe facilități de sport decât baza sportivă veche.

Baza sportivă FOREX – Tractorul (desființată):

  • teren de fotbal împrejmuit de dimensiuni standard
  • două terenuri – gazon artificial împrejmuite
  • balon de sport
  • teren de tenis.

La noua bază sportivă „CAMPO VERDE – Ghimbav” există următoarele facilități:

  • teren de fotbal de dimensiuni standard
  • teren de minifotbal gazonat, pentru activități de agrement
  • pistă de atletism cu patru culuare
  • două terenuri de tenis
  • clădire club sportiv cu sală de fitness, vestiare pentru bărbați și femei, dușuri și grupuri sanitare proprii; recepție.
  • miniteren de antrenament golf
  • parcare pentru transport persoane și spații de circulație.

În plus, pe toată suprafața este instalată o vegetație bogată, favorabilă activităților sportive în aer liber. Toate facilitățile de sport din noua bază sportivă, cu preponderență fotbal, sunt realizate integral.

În plus, în vechea bază sportivă din cartierul Tractorul va fi deschis chiar în această lună șantierul pentru construirea sălii de sport multifuncțională care posedă, de asemenea, autorizație de construire. Această sală de sport va fi edificată în cursul anului viitor și va crea condiții pentru practicarea mai multor ramuri de sport: scrimă, judo, box, precum și jocuri de echipă: volei, handbal, baschet, fotbal de sală, etc. Așadar, în afara fotbalului pe teren în aer liber, sala de sport va oferi condiții pentru practicarea tuturor ramurilor de sport în vechea locație FOREX Tractorul. Locuitorii din zonă vor avea posibilitatea să practice orice sport, cu condiția să existe această voință, iar pentru profesioniști vor fi asigurate pe lângă condițiile de pregătire și posibilități de cazare în Hotelul pentru sportivi care face parte din același proiect.

În cazul desființării unei baze sportive, legea nu face referire la locul în care poate fi edificată o nouă bază sportivă. Nu se prevăd, de asemenea, în mod expres condițiile pentru stabilirea similitudinilor între bazele sportive.

Hotărârea de Guvern a fost aprobată după ce au fost verificate din punct de vedere tehnic și în deplină conformitate cu Legea, toate facilitățile de sport create în locul celor care s-au desființat, acestea fiind de altfel cuprinse în detaliu în Nota de Fundamentare care este parte a acestei Hotărâri de Guvern.

Considerăm de aceea, afirmațiile din textul prezentat de dumneavoastră neargumentate și tendențioase.

Cu stimă,

Nicolae Țucunel”.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button