BRAŞOV. Şofer fără permis, urmărit în trafic!
Un tânăr în vârstă de 23 de ani a fost urmărit în trafic de poliţişti, ieri noapte, pe raza municipiului Făgăraş – judeţul Braşov, după ce a refuzat să oprească pentru un control de rutină.
Agenţii i-au făcut semnal să tragă pe dreapta, în jurul orelor 2.30, pe strada Ciocanului, dar şoferul i-a ignorat.
„Polițiștii au procedat la urmărirea autoturismului, cu semnalele acustice și luminoase ale autospecialei în funcțiune. La un moment dat, conducătorul auto a oprit, a abandonat vehiculul și a fugit într-o direcție necunoscută, reușind să se sustragă controlului. În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au identificat conducătorul auto ca fiind un tânăr în vârstă de 23 ani, care nu deține permis de conducere”, a explicat, astăzi, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov, subcomisar Alina Ivan.
Poliţiştii au întocmit dosar penal.
foto – arhivă
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.