Expres

BRAȘOV. În premieră naţională, un masterat de medicină tradiţională chineză

 

Un program de masterat de medicină tradiţională chineză, unic în România, va fi inaugurat la Universitatea Transilvania din Braşov, unde, la admiterea în anul de învățământ 2019/2020, cea mai căutată facultate a fost cea de Medicină, cu peste 15 candidaţi pe un loc fără taxă. Conform prorectorului cu relaţii publice, prof. univ. dr. în medicină Liliana Rogozea, masteratul de medicină tradiţională chineză este realizat în parteneriat cu Universitatea de medicină tradiţională din Beijing şi este al doilea din Europa, după un astfel de program realizat de partea chineză la Barcelona, fiind deja acreditat de ARACIS. Liliana Rogozea a precizat că toate disciplinele de specialitate vor fi predate de profesori chinezi, Universitatea neavând, deocamdată, experienţă în acest domeniu: „Sunt 20 de locuri şi toate au fost ocupate. 8 locuri bugetate şi 12 cu taxă. Masteratul are o durată de doi ani şi în cadrul acestuia, disciplinele de specialitate vor fi predate de profesori de la Universitatea din Beijing, China. Predarea se va face în limba engleză”.

Potrivit prorectorului, printre cele mai căutate facultăţi s-au situat psihologia,  informatica aplicată şi calculatoarele, dar și programul de comunicare şi relaţii publice. Liliana Rogozea a adăugat că, deşi există facultăţi unde numărul de candidaţi este, în fiecare an, mai redus, s-a constatat, totuşi, o revigorare în ceea ce priveşte interesul absolvenţilor pentru facultăţile de inginerie.,,Ingineria lemnului, unică în țară. este o astfel de facultate la care numărul de candidaţi nu este foarte mare în fiecare an, dar nevoia pe piaţa muncii este mai mare decât numărul absolvenţilor, inclusiv cu posibilitatea, dacă vrei, să-ţi dezvolţi propria ta afacere. Cu toate acestea, atractivitatea nu este atât de mare pe cât ne-am aştepta. Avem alte programe la care mi-e greu să cred că, după absolvire, toţi studenţii vor avea loc de muncă în branşa lor, dar care, probabil, că le folosesc pentru dezvoltarea personală, pentru modul în care ei văd viaţa. Probabil sunt percepute ca fiind mai puţin «grele», par să fie mai mulţi doritori în zona umanistă decât în cea concretă, de inginerie, deşi în ultimii ani am constatat o revigorare în această zonă, lucru care nu poate decât să ne bucure”, a declarat prof. Rogozea.

Prorectorul a amintit că universitatea are programul de limba chineză la Facultatea de litere, unul dintre puţinele din ţară, dar şi un program nou de media digitală, unde s-a înregistrat concurență – 5 candidați pe locurile bugetate.

„Sunt, deci, programe care au adus un număr important de candidaţi şi care justifică ceea ce facem noi, ca  instituţie. Pe de altă parte, fiind o universitate de stat, rolul nostru este să promovăm programele şi în funcţie nu numai de cererea de pe piaţă, din partea studenţilor, ci şi a ceea ce trebuie făcut în ţară şi de nevoile societăţii în ansamblu. Acesta este şi motivul pentru care susţinem anumite programe, existând şi această experienţă a revigorării în câţiva ani, în funcţie de dezvoltarea economică’, a mai spus Liliana Rogozea, subliniind că programele de master foarte căutate sunt cele realizate în parteneriat cu mediul economic.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button