Expres

BRAȘOV. Lucrările de pe DN 73, monitorizate la sânge

 

Reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov anunță că luni seară, „la inițiativa directorului general regional al DRDP Brașov a avut loc încă o discuție aplicată cu antreprenorul care se ocupă de reabilitarea DN73. Cu această ocazie a fost stabilit un program foarte clar de lucrări astfel încât pe tronsonul Râsnov – Bran toate lucrările să fie finalizate până la începutul sezonului rece. Colegii noștri din echipa de consultanță vor fi prezenți zilnic pe șantier pentru a se asigura că sunt respectate atât termenele asumate cât și standardele de calitate”.
Sursa citată a precizat că între Bran și Râșnov sunt în lucru patru casete de lărgire plus un pod (de la Pănicel – Râşnov, care se reconstruieşte): „Tot timpul sunt câte patru casete de lărgire, că atât permit reglementările de siguranță pe zona respectivă, doar că se mută”.
Monitorizarea la sânge vine după ce proiectul de reabilitare a DN 73 Braşov – Piteşti (partea din județul nostru, s-a derulat cu mari sincope, iar în luna mai ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, era hotărât să rezilieze contractul cu constructorul spaniol Azvi, contractul fiind rupt demonstrativ pe șantier. Asta a determinat o activitate febrilă pe șantier, iar Cuc s-a răzgândit. La începutul acestei luni, în urma unei şedinţe convocate tot de directorul DRDP  Braşov, Horia Stancu, constructorul s-a angajat că va creşte ritmul lucrărilor, de cealaltă parte, drumarii dând asigurări că îl vor sprijini la înlăturarea problemelor birocratice pentru buna desfăşurare a proiectului. De atunci, lucrările sunt monitorizate permanent, astfel încât noile grafice de lucru să fie respectate şi să nu mai apară tergiversări nejustificate.

Citiți și:

BRAȘOV. Hărnicie pe DN73 și după vizita ministrului Transporturilor


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button