Expres

Băsescu ar putea pierde mandatul de europarlamentar, averea și libertatea

 

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au constatat, vineri, că fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, a fost colaborator al Securităţii, decizia nefiind definitivă. Despre faptul că dosarul său de la CNSAS a fost gol, apoi au apărut aceste documente, fostul președinte nu își explică și spune că nu a fost avantajat că deținea funcția de președinte al României. „Dacă eram avantajat, documentele se distrugeau, dar nu s-au distrus. Gândiți-vă că am fost președinte și puteam să le cer. Nu m-a interesat niciodată să cer dacă există sau nu documente. Nu m-am interesat pentru că nu mi-am făcut probleme. Știam că nu am avut legături ilegale cu Securitatea”, a spus Traian Băsescu la Digi24..

În cazul în care decizia luată de Curtea de apel București rămâne definitivă, fostul președinte își va pierde mandatul de europarlamentar, iar procurorii urmează să declanșeze urmarirea penală din oficiu a fostului președinte, competența de judecată fiind a Parchetului de pe lângă ICJJ. Băsescu ar putea rămâne fără casă, fără bani, fără pază, fără mandat, dar și fără libertate.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button