BRAȘOV. Șofer bucureștean, depistat sub influența alcoolului
Un șofer în vârstă de 29 de ani, din București, a fost prins de polițiștii din județul Brașov în timp ce șofa sub influența băuturilor alcoolice, ieri dimineață. Bărbatul a fost oprit pentru control în jurul orelor 11.00, pe strada Câmpului din Săcele, iar la verificarea cu etilotestul a rezultat că avea 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat. El a fost condus la spital, pentru a i se preleva probe de sânge și s-a ales cu dosar penal, pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice.
Tot ieri, în jurul orelor 18.00, un bărbat de 26 de ani, din Prejmer, a fost prins de agenții Secției 1 Poliție Rurală Feldioara în timp ce șofa sub influența băuturilor alcoolice, pe raza localității de domiciliu. Șoferul avea 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat, când a fost verificat cu etilotestul. Și în acest caz a fost întocmit dosar penal.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.