BRAȘOV. Zeci de flacoane cu substanțe psihoactive, ridicate de Poliția Locală de la consumatorii din zona Gării
Zeci de flacoane cu substanțe psihoactive (aurolac și prenadez) au fost ridicate de polițiștii locali brașoveni, în urma acțiunilor desfășurate în ultima săptămână, în zona Gării Brașov, pe linia menținerii ordinii și liniștii publice.
Dintre consumatori, cei mai mulți sunt adulți, aflați deja în baza de date a instituției. De fiecare dată când au fost surprinși de echipele de intervenție, ei au fost sancționați și îndrumați către localitățile de domiciliu, ținând cont că acestea sunt singurele măsuri pe care Poliția Locală Brașov le poate aplica, în conformitate cu legislația în vigoare.
De la începutul anului, au intrat în atenția Poliției Locale Brașov 76 de consumatori de astfel de substanțe cu proprietăți psihoactive.
„Sunt persoane care, din cauza consumului de astfel de substanțe, dezvoltă un comportanent antisocial, creând un mare disconfort trecătorilor și locuitorilor din zonă. Jumătate dintre aceste persoane au fost identificate în lunile de vară de către agenții Biroului ordine publică 2, birou care are în atribuții și menținerea ordinii și liniștii publice pe zona Bulevardul Gării – Bulevardul Victoriei, areal preferat de astfel de persoane”, a explicat purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Brașov, Anca Lăutaru.
În acest an, polițiștii locali brașoveni au aplicat 1.187 de sancțiuni, conform Legii 61/1991, iar jumătate dintre aceste amenzi au fost date pentru consum de alcool în locuri publice. „Valoarea amenzilor aplicate pe baza Legii pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, este de 378.600 de lei. De asemenea, alte 282 de persoane au fost amendate potrivit art. 2 pct. 6 pentru «atragerea de persoane, sub orice formă, săvârșită în localuri, parcuri, pe străzi sau în alte locuri publice în vederea practicării de raporturi sexuale cu acestea spre a obține foloase materiale (…)», cuantumul acestor sancțiuni fiind de 129.600 de lei”, a precizat Anca Lăutaru.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.