Expres

BRAȘOV. Părinți și pici de grădiniță, la protest la Primărie. GALERIE FOTO

  • 20190829_100807_271683.jpg
  • 20190829_100811_271684.jpg
  • 20190829_100315_271685.jpg
  • 20190829_102536_271686.jpg
  • 20190829_102541_271687.jpg
  • 20190829_103451_271688.jpg
  • 20190829_102553_271689.jpg
  • 20190829_102837_271690.jpg
  • 20190829_102546_271691.jpg
  • 20190829_103457_271692.jpg
 

Zeci de părinți, cei mai mulți însoțiți de copii, s-au adunat în această dimineață în fața Poștei, cât mai aproape de Primărie (cineva le-a spus că nu au voie chiar în fața Primăriei), pentru a protesta față de situația creată în urma sechesttrului pus pe grădinița cu program prelungit de pe strada Agrișelor, despre care am relatat ieri aici.

Cu toții sunt revoltați în primul rând asupra faptului că a putut fi retrocedat un teren pe care se află o unitate de învățământ, construită în anii ’40, totodată îngrijorați că nu-și vor mai putea duce copiii la grădiniță o dată cu începerea anului școlar. La Grădinița nr. 13 cu program prelungit sunt înscriși 120 de copii.

Directorul unității, Carmen Băcanu, a afirmat că la nivelul conducerii nu s-a știut până acum trei zile că există un proces de retrocedare, care a fost și soluționat în favoarea solicitantului. 

Să stea de vorbă cu protestarii a coborât din Primărie viceprimarul Costel Mihai, care susține că modul în care a procedat proprietarul terenului, nu și al clădirii în care funcționează grădinița (aceasta fiind a municipalității), punând lacătul de poarta grădiniței cu două săptămâni înainte de începerea anului școlar, este o acțiune în forță și un șantaj, pentru a determina autoritățile locale să-i cedeze un teren la schimb.  

„Am mai avut situații similare de retrocedare, dar a existat comunicare și înțelegere și am identificat o soluție. Aici ne confruntăm cu o situație de forță. După părerea mea este o formă de șantaj pe care o face acest proprietar, cu foarte puțin timp înainte de începerea școlii să vină să pună lacătul pe poartă. Nu ne-am mai confruntat cu o astfel de acțiune de forță, ca cineva să pună lacătul pe curtea unei unități de învățământ cu câteva zile înaintea începerii anului școlar”, a declarat Costel Mihai.

Măsurile luate? 

Municipalitatea a pornit două acțiuni în instanță, una pentru obținerea unei ordonanțe prezidențiale, printr-o procedură de urgență, pentru obținerea accesului provizoriu în grădiniță, alta pe fond, în instanță, pentru obținerea dreptului de servitute.    

„În primul caz am solicitat ca această acțiune să se judece fără citarea părților, pentru a rezolva chestiunea într-un timp foarte scurt. Dacă va fi admisă, până la sfârșitul acestei săptămâni vom avea o hotărâre judecătorească prin care să ni se permită accesul. Nu mă pot pune în locul judecătorului, dar sper ca acțiunea să fie judecată cu celeritate. A doua acțiune înaintată de Municipalitate este una pe fond, pentru instituirea unui drept de servitute de trecere”, a precizat Mihai Costel.

 CITIȚI ȘI

BRAȘOV. Portăreii au pus lacăt pe una dintre puținele grădinițe cu program prelungit din oraș


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button