BRAȘOV. Tentativă de înșelăciune în domeniul imobiliar
Un tânăr în vârstă de 28 de ani, din județul Buzău, a fost reținut de polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Brașov, fiind suspectat de tentativă la înșelăciune.
„Cu ocazia cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că tânărul în cauză ar fi postat, pe un site, un anunț privind vânzarea unei locuințe situate în municipiul Brașov, iar un bărbat în vârstă de 25 ani din județul Buzău s-a arătat interesat de achiziționarea acesteia”, a explicat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, subcomisar Alina Ivan.
Cum tranzacția i-a trezit suspiciuni persoanei interesate de locuință cu privire la veridicitatea ofertei, aceasta a anunțat Poliția, iar agenții au organizat un flagrant.
Polițiștii și-au făcut apariția în momentul în care suspectul în vârstă de 28 de ani s-au întâlnit pentru acordarea avansului și încheierea actelor.
„În baza probatoriului administrat, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov. Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal instrumentat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea verificărilor”, a precizat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Brașov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.