BRAȘOV. Încă o remorcă pentru transportul bicicletelor pe ruta Livada Poștei – Poiana
Proiectul de transport al bicicletelor în Poiana Brașov se va extinde, după cum au anunțat reprezentanții Primăriei Brașov.
„Având în vedere că de la lansarea noului sistem de transport al bicicletelor în Poiană, la sfârșitul lunii mai, și chiar și după introducerea sistemului de transport cu remorca de 16 locuri, de la sfârșitul lunii iunie, numărul solicitărilor a crescut, am luat decizia ca, din data de 3 august, și un al doilea autobuz care circulă spre Poiana Brașov să aibă atașată o remorcă pentru biciclete”, a precizat primarul George Scripcaru.
Astfel, cu sprijinul Asociației NH Bike, în fiecare zi de week-end și în zilele de sărbători legale, spre Poiană vor circula două autobuze care vor avea remorcă pentru transportul bicicletelor. Autobuzul care pleacă la oră fixă din Livada Poștei va avea remorca de 16 locuri, iar cel care pleacă la jumătatea orei o va avea pe cea cu 10 locuri. Transportul bicicletelor este gratuit.
„Acest serviciu va fi asigurat cel puțin până în luna septembrie. În continuare, inclusiv în timpul săptămânii, autobuzele care circulă pe această rută, sunt prevăzute cu suport pentru trei biciclete”, a adăugat edilul brașovean.
Așadar, cea de-a doua remorcă are capacitate de 10 biciclete și este dotată cu sisteme de siguranță pentru prinderea bicicletelor. Acestea vor fi încărcate și descărcate, pe și de pe remorcă, de către proprietari, iar conducătorul auto va verifica prinderea bicicletelor. Din motive de siguranță și orar transportul bicicletelor este asigurat doar între cele două capete de linie: Livada Poștei și Poiana Brașov. În continuare, la celelalte intervale orare, vor circula autobuzele cu suport pentru trei biciclete.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.