DIICOT: „E posibil ca Alexandra și Luiza să fie în viață”
Felix Bănilă, șeful DIICOT, a făcut astăzu declarații de presă, anunțând că atât Alexandra Măceșanu, cât și Luiza Melencu ar putea fi chiar găsite în viață.
„Până nu avem concluzii clare cu privire la faptul că una sau alta din cele două fete ar fi fost într-adevăr ucise, sunt doar nişte indicii, le spunem rezonabile, dar până nu avem stabilit în mod cert acest lucru, nu putem neglija nici o pistă.
Ne exprimăm regretul faţă de situaţia în care sunt puse familiile celor două victime.
Azi dimineaţă inculpatul a fost transferat la Spitalul Jilava pentru expertiza psihiatrică, dispusă de procurorul de caz.
Până la acest moment nu avem nici măcar concluzii preliminare ale testelor genetice şi antropologice ale fragmentelor osoase găsite la faţa locului. De îndată ce vom primi concluzii preliminare le vom comunica.
Prioritar este aflarea adevărului prin probe temeinice. Nu neglijăm nici o pistă pe care o putem afla inclusiv din presă. Sunt foarte multe informaţii în spaţiul public, nu ne plângem, deşi procurorii noştri lucrează din 27 iulie de când am fost sesizaţi cu ofiţerii de poliţie judiciară delegaţi.
Cu certitudine, avem competenţa de a efectua urmărirea penală, în baza OUG 78 pe 2017 care reglementează competenţa DIICOT, în materia traficului de persoane şi de minori, DIICOT are competenţă exclusivă.
În acest moment nu putem neglija nici o versiune de anchetă.
Ne-am dori din tot sufletul, sunt tatăl a două fete, ne-am dori să găsim victimele în viaţă.
Cele două victime au fost date în urmărire naţională şi internaţională.
Nu ne putem axa în mod exclusiv pe declarațiile inculpatului. Inculpatul se pare că a fost cooperant, însă la momentul în care a fost întrebat unde a aruncat cadavrele, a devenit confuz. Cu privire la victima de 15 ani, a spus că a aruncat-o în Olt, iar ulterior a spus că a aruncat-o în Dunăre.
S-a stabilit cert, prin probe, prezența cel puțin a victimei de 15 ani atât în mașina inculpatului, cât și în casă. Gropile din curte sunt niște tuburi betonate realizate cu mult timp înainte. E și un canal care să îl ajute cu repararea mașinilor, acolo nu a fost identificat nimic.
În primă fază, inculpatul nu a recunoscut comiterea faptelor, în urma discuției avute cu anchetatorii și cu avocatul, a recunoscut. Ne punem și noi întrebarea ce l-a făcut să recunoască? Ține de conștiința lui și de modul în care înțelege să-și construiască apărarea”, a declarat Bănilă.
Conform antena3.ro, care citează surse din anchetă, rămășițele din soba improvizată sunt ale unei fete minore, dar nu ale Alexandrei.
Și Mediafax, care citează surse din cadul IML, a anunțat că oasele găsite de anchetatori la domiciliul lui Gheorghe Dincă sunt 100% umane, însă specialiștii nu se pot pronunța, în prezent, dacă aparțin unei persoane de sex feminin întrucât este prematur.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.