Politic

Partidul Gargară

 

Mai știți ce scandal făcea PSD acuzând „dublul standard alimentar” și țipând că nenorociții de occidentali vor să ne extermine, trimițând aici „alimente pline de otravă, chimicale, calitate mult inferioară față de aceleași alimente vândute în țările de origine”? Și cum se angaja guvernarea PSD să lupte din răsputeri cu Europa împotriva acestui dublu standard toxic și să înceapă un program de protecție a românilor „ca ei să nu mai consume alimente otrăvite”? (l-am citat pe Liviu Dragnea)

Ei, așa cum ne-a obișnuit, PSD a mai arătat o dată că numai gura e de el. E Partidul Gargară. Nu doar că promisul program nici n-a început a fi scris, necum aplicat, dar știți ce-a întreprins acest guvern când UE a pornit, în noiembrie 2018, un proiect european de cercetare a dublului standard în industria alimentară? A refuzat, pur și simplu, să participe!

Concret, statele membre UE au fost invitate să trimită date despre alimente comercializate pe teritoriul lor și care ar putea fi exemple de dublu standard. România nu a trimis nici măcar o informație, cât de mică. De ce? Pentru că așa a decis președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (instituție în subordinea guvernului). Și, firește, șefii săi au încuviințat, că altfel nu se ajungea aici. De ce a refuzat? La întrebarea asta, insul s-a enervat, luând-o ca un reproș personal și considerând-o „tendențioasă” (că așa fac ăștia, îndeobște, când sunt întrebați de ce nu-și fac treaba pentru care sunt plătiți foarte bine). După ce s-a mai calmat nițel, a răspuns cam așa: din cauză că România urma să preia președinția (sau „președenția” în dăncileză) Consiliului Uniunii Europene și „trebuia să fie imparțială, să nu se pronunțe” în chestiune. Păi, cum? După tot scandalul, după toate acuzele la adresa Occidentului care vrea să ne „otrăvească”, după chemarea la luptă… fâs? Și nici măcar nu trebuia să se „pronunțe”, ci doar să trimită niște date!

Șeful ANPC s-a iritat din nou când a fost întrebat în ce fel și-ar fi pierdut România „imparțialitatea” dacă ar fi trimis acele date? Răspuns: n-am pierdut nimic, pentru că proiectul nu e relevant, fiindcă analizează doar etichetele produselor. Și, oricum, ANPC desfășoară în țară un proiect identic. Următoarea întrebare vine de la sine: dacă îl consideră irelevant, de ce îl mai face?


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button