Expres

Update BRAȘOV. Pumnul de vișine costă 1.000 de lei

 

Tăierea ilegală a unui vișin din grădina unui bloc din municipiul Brașov s-a lăsat cu sancțiuni aplicate de Poliția Locală. „În urma unei sesizări primite în dimineața zilei de 15.07.2019 și a unor imagini apărute pe o pagină de socializare, polițiștii locali s-au deplasat la adresa indicată în conținutul acesteia și au stabilit că în urmă cu o săptămână o persoană a tăiat un pom fructifer din gradina blocului unde locuiește. Persoana în cauză a fost identificată și sancționată contravențional cu amendă în valoare de 1.000 lei. Totodată, aceasta și-a luat angajamentul că în toamna acestui an va planta un puiet de pom fructifer în locul celui tăiat”, a informat, la solicitarea noastră, Anca Lăutaru, purtător de cuvânt al Poliției Locale Brașov.

Citiți despre caz aici:

BRAȘOV. Au tăiat pomul pentru câteva vișine (FOTO-VIDEO)

Poliția Locală a folosit prilejul pentru a le reaminti cetățenilor orașului că toaletarea arborilor de pe raza municipiului se pot face doar în anumite condiții, conform HCL 153/2010 (Regulamentul privind stabilirea normelor locale unitare de protecţie a spaţiilor verzi, organizarea, dezvoltarea şi întreţinerea acestora pe teritoriul municipiului Braşov). Astfel, tăierile de arbori și arbuști de pe domeniul public și privat al municipiului Brașov se avizează doar de către Serviciul Amenajare Zone de Agrement din cadrul Primăriei Municipiului Braşov, prin inspectorii de specialitate. De asemenea, potrivit normativului amintit, sancţiunile pentru tăierea sau toaletarea ilegală a arborilor sunt aplicate de către Poliţia Locală Braşov. Așadar, sancţiuni pentru aceste fapte sunt între 200 lei şi 1.000 lei (pentru persoane fizice) şi între 1.000 şi 5.000 lei (pentru persoane juridice).

Sesizări se pot face la la numărul de telefon 0268.954 (24 de ore din 24, 7 zile din 7), pentru ca dispecerul de serviciu să trimită un echipaj, care poate lua măsurile legale, dacă acestea se impun. De asemenea, vă puteți adresa și în scris solicitările, sesizările ori reclamațiile la adresa de e-mail dispecerat@politialocalabrasov.ro sau ele pot fi depuse la Registratura instituției cu sediul în strada Nicolae Bălcescu nr. 62-64.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button