Sport

BRAŞOV. Transfer de MARCĂ la CORONA

 

Corona Braşov a reuşit astăzi un transfer important.

Gruparea de la poalele Tâmpei a adus-o de la CSM Bucureşti pe Bianca Bazaliu. Interul stânga, care a semnat pe un sezon, va ajunge mâine la Lăzarea, în cantonamentul echipei braşovene.

„Mă bucur că am reuşit să ajung la Corona Braşov. Îmi place oraşul, mi-a plăcut echipa şi abia aştept să mă alătur grupului şi să intru în programul de pregătire. Îmi doresc foarte tare să joc şi să contribui la îndeplinirea obiectivelor. Am încredere în fete, le ştiu bine pentru că suntem de vârstă apropiată şi chiar cred că putem face lucruri frumoase împreună”, a declarat Bazaliu.

Preşedintele clubului Corona, Liviu Dragomir a comentat: „Bianca Bazaliu este o jucătoare pe care noi ne-am mai dorit-o şi în trecut, dar la acel moment nu s-a putut discuta despre un posibil transfer. Este o jucătoare puternică de care Corona avea nevoie pentru a se întări, mai ales că jucăm şi în cupele europene în acest an şi vom avea un program încărcat. Sper să se acomodeze şi să se simtă bine la noi în echipă şi să rămână mai multă vreme la Braşov”.

Bazaliu este campioană mondială de junioare, titlu câştigat cu reprezentativa României în 2014. În 2016 a cucerit Liga Campionilor cu CSM Bucureşti.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button