Educaţie

Update BAC 2019. Patru tineri cu 10 pe linie la BRAȘOV!

 

Update

BAC 2019. Județul BRAȘOV, în top 10. Totuși, avem licee cu 0, 1 sau 2 promovați

BRAȘOV. Secretele tânărului care spulberă mitul „tocilarului” palid și sedentar

Spre deosebire de 2018, când nimeni nu au reușit această performanță, anul acesta sunt patru absolvenți de liceu care au 10 pe linie la examenul de Bacalaureat, în județul Brașov. Doi dintre tinerii de 10 provin de la Colegiul „Andrei Șaguna”, unul de la CN „Radu Negru” din Făgăraș și unul de la Colegiul Național „Unirea” din Brașov.

Potrivit datelor publicate de Ministerul Educației Naționale, procentajul de promovare din acest an în județul Brașov este de 72,78% (mai mic cu 1,5 puncte procentuale față de anul trecut (74,28%).
Dintre cei 3.134 de absolvenți înscriși la examen în județul Brașov, au susținut una sau mai multe probe 3.019, iar 115 au absentat. 822 dintre candidați au fost respinși, unul a fost eliminat (la proba de limba și literatura română, incident nefăcut public de Inspectoratul Școlar al Județului, la momentul producerii, acum o săptămână), iar 2.196 au promovat examenul maturității. Dintre aceștia, patru sunt cu 10 pe linie, 509 între 9 și 9,99, 647, între între 8 și 8,99, 542 au promovat cu medii cuprinse între 7 și 7,99, iar 494 au luat medii de la 6 la 6,99. Mai sunt 170 de candidați care au luat peste 5 la fiecare probă, dar nu au media minimă 6, astfel că au fost respinși.

Două colegii naționale cu 100% rată de promovare

Colegiile brașovene unde rata de promovare a fost de 100% sunt  Colegiul Național „Andrei Șaguna”, cei 168 de absolvenți având medii între 10 și 7.48, și Colegiul Național „Dr. Ioan Meșotă”, cu medii între 9,93 și 6.28. Colegiul Național de Informatică are un singur candidat respins din 159 de absolvenți, deci 99% rată de promovare.
Cele două colegii sunt urmate de Liceul Teoretic „Johannes Honterus” – cu 98%, CN „Unirea”, CN „Radu Negru” Făgăraș și Colegiul de Științe ale Naturii „Emil Racoviță” din Brașov, cu 94%.

Cei patru absolvenți cu 10 pe linie la Bacalaureat sunt

CHIRIBEŞ MD MARIA                       Colegiul Național „Andrei Șaguna” Brașov     
     
CUPU L. DARIUS SEBASTIAN           Colegiul Național „Radu Negru” Făgăraș

PETRĂREANU D KARLA-MARIA         Colegiul Național „Andrei Șaguna”

VLAD V. DENISA-ANDREEA              Colegiul Național „Unirea” Brașov

Astăzi se pot depune și contestațiile, până la ora 16.00, iar rezultatele finale se vor da în 13 iulie.

Citiți și:

Update BAC 2019. AICI, rezultatele pentru BRAȘOV!

BAC 2019. Rezultatele se publică astăzi. Cei nemulțumiți pot contesta tot azi. Verificați aici baremele!


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button