Politic

Completul de zero judecători ar mulțumi CCR?

 

Vasăzică, așa: la solicitarea unui posesor de carnet de membru PSD, personaj țâfnos având numele Florin Iordache, porecla „Altă întrebare” și fiind antipatizat profund de niște milioane de români (de când cu Ordonanța 13), cinci cetățeni numiți de factorul politic membri ai Curții Constituționale a României (CCR) au decis că nici completurile de trei judecători de la nivelul înaltei Curți de Casație și Justiție nu sunt în regulă. Altfel spus, că în această chestiune „există un conflict juridic între Parlament, pe de o parte, și Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de altă parte”. Dacă mă întrebați pe mine, mai corectă mi se pare formularea că există, într-adevăr, un conflict, însă nu de natură constituțională și nu între tot Parlamentul, ci între majoritatea dominată de PSD și Înalta Curte. De altfel, între alții, chiar un fost președinte al CCR, Augustin Zegrean, afirmă că „şi de această dată Curtea Constituţională a pronunţat o decizie într-o situaţie în care nu era conflict juridic de natură constituţională”.

Formularea „și de această dată” este motivată de faptul că, anterior (în noiembrie 2018), CCR dăduse de pământ și cu completurile de cinci judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție, la cererea premierului (o d-nă pe nume Viorica Dăncilă, dacă vă spune ceva…), constatând, la fel, că există un conflict de natură constituțională între Parlament și Înalta Curte de Casație și Justiție. Așadar, completurile de cinci nu sunt bune, completurile de trei – nici ele nu sunt bune… Nu vreau să fac proces de intenție, dar mă întreb dacă nu cumva singura modalitate de a mulțumi CCR și pe cei care îi solicită decizii precum cele de mai sus ar fi ca Înalta Curte să dispună ca dosarele de mare corupție (mai ales cele implicând oarece politicieni de rang înalt) să fie judecate de completuri alcătuite din… zero judecători! Măcar să știm o treabă, nu?

Despre efectele acestor decizii s-a scris și s-a vorbit destul de mult, așa că n-o să reiau. O singură observație mai vreau să fac: judecătorii Curții Constituționale (li se spune așa, dar ei nu au legătură cu judecătorul-magistrat) sunt în număr de nouă și sunt numiți astfel: trei de Camera Deputaților (unde, știm, cine are majoritatea decide), trei de Senat (idem) și trei de președintele României. Decizia privind completurile de trei a fost luată cu 5 voturi pentru și 4 împotrivă. Întrebare de 100 de puncte: oare cine i-a propus și susținut pe cei 5?


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button