Cum A PIERDUT Corona Brașov o handbalistă de mare viitor?!…
Internaționala de tineret Ioana Bălăceanu, acum în vârstă de 18 ani, a început să practice handbalul în Brașov, la Veraflor, apoi s-a transferat la ACS Transilvania, echipă cu care a câștigat Campionatul Național de junioare – ediția 2017-2018.
Ea a făcut parte și din Centrul Național de Excelență de la Rm. Vâlcea, în sezonul trecut fiind împrumutată la SCM Rm. Vâlcea, campioana României.
Acum, așa cum a informat obiectivbr.ro, Ioana Bălăceanu a semnat un contract valabil 3 sezoane cu Dunărea Brăila, fiind dorită de antrenorul Aurelian Roșca.
„Vin cu inima deschisă la HC Dunărea Brăila. Mă simt onorată şi bucuroasă că am prilejul să pot juca pentru acest club mare, cu un public şi o galerie minunate. Eu cred că acest club se va bate pentru titlu. Sper din tot sufletul să pot contribui şi eu la acest lucru. Mulţumesc conducerii şi domnului Aurelian Roşca pentru încrederea acordată”, a declarat Ioana Bălăceanu potrivit sursei citate.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.