Delicte

[ViDEO] Polițiștii brașoveni, descinderi în trei județe, la suspecți de contrabandă! (GALERIE FOTO)

 

Doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, sâmbătă, iar ieri au fost plasați sub control judiciar, fiind cercetați de polițiștii brașoveni într-un dosar privind infracțiuni de contrabandă.

Polițiștii Serviciul de Investigare a Criminalitații Economice din cadrul Poliției Județene Brașov au efectuat 14 percheziții, în week-end, în județele Brașov, Covasna și Suceava, pentru a aduna probe în acest dosar penal.

Acțiunile au avut loc sâmbătă, sub coordonarea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, la locuințele mai multor persoane suspectate că, în perioada martie – iunie, ar fi deținut la domiciliile lor și ar fi vândut către diverse persoane din municipiul Brașov și din localitățile învecinate țigări de proveniență Ucraina, fără timbru de accizare, deși cunoșteau faptul că acestea provin din contrabandă.

„În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate aproximativ 7.600 de pachete de țigări (peste 150.000 de țigarete de contrabandă), precum și 574 de litri de alcool, nemarcat fiscal cu timbru de acciză, pentru care nu există documente legale de proveniență și care era deținut în afara antrepozitului fiscal. De asemenea, au fost indisponibilizați 43.000 de lei, cu privire la care există indicii că provin din comercializarea ilegală de țigări”, a informat purtătorul de cuvânt al IJP Brașov, subcomisar Alina Maria Ivan.

Șase persoane au fost audiate, sâmbătă, apoi două dintre acestea (doi bărbați, de 51 și 52 de ani, din Suceava, respectiv Brașov) au fost reținute pentru 24 de ore. Ieri, ambii bărbați au fost plasați sub control judiciar, la decizia Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.

Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale, Serviciului Criminalistic Brașov, Poliției Municipiului Brașov, serviciilor pentru acțiuni speciale Brașov și Covasna, Serviciului de Investigare a Criminalitații Economice Suceava și jandarmilor din cadrul I.J.J. Suceava.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button