Dan Petrescu, NEMULȚUMIT!!! CFR Cluj, VICTORIE în primul amical al verii!!!
Dan Petrescu, antrenorul campioanei României – CFR Cluj, s-a arătat nemulțumit de adversara hărăzită grupării din „Gruia” în primul tur preliminar din Liga Campionilor, este vorba de Astana (Kazahstan), unde evoluează și Dorin Rotariu.
„Am căzut rău! Din cele cinci echipe posibile, n-aș fi vrut Steaua Roșie Belgrad… Astana a fost a doua pe care nu o voiam, pentru că este o deplasare foarte lungă, joacă pe teren sintetic și se află în plin campionat, într-o formă sportivă bună, are buget extraordinar… Ei nu au pierdut nici cu Atletico Madrid sau Galatasaray și asta spune multe despre forța lor pe teren propriu”, a spus „Bursucul”, după care a relatat: „Sunt surprins de poziția pe care CFR a avut-o la tragerea la sorți, patru tururi preliminare și nici măcar cap de serie în primul… Este foarte greu pentru fotbalul românesc și sunt dezamăgit de cum sunt tratetele campioanele din România”.
La rându-le, FCSB și CS „U” Craiova au rivale accesibile în primul tur preliminar din „Europa League”, pe Milsami Orhei (Republica Moldova), respectiv FK Sabail (Azerbaidjan).
Altfel, CFR Cluj s-a impus în primul test al verii, în cantonamentul din Austria, trecând de echipa rusă Orenburg cu scorul de 1-0. Djokovic a marcat pentru formația pregătită de Dan Petrescu, în minutul 31.
„Vișiniii” au început meciul în formula: Arlauskis – Susic, Vinicius, Boli, Camora – Bordeianu, Djokovic, Culio – Costache, Omrani, Păun, rezerve fiind Vâtcă – Peteleu, Burcă, Mureșan, Radu Andrei, Ioniță, Luis Aurelio, Hoban, Itu, Mailat, Rondon, Petrila, Horj.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.