Expres

Michel Platini a fost arestat

 

Presa internațională anunță că Michel Platini, fostul președinte UEFA și triplu cîștigător al Balonului de Aur, a fost reținut de procurorii anticorupție din Franța. Fostul mare fotbalist şi mai apoi conducător al forului cu sediul la Nyon, Elveţia, a fost arestat, după ce a fost cercetat într-un dosar privind organizarea CM 2022, Qatar fiind ţara gazdă. Platini şi mai mulţi oameni de fotbal sunt acuzaţi de dare şi luare de mită. Qatar a câştigat dreptul de a organiza Mondialul din 2022, urmând a fi primul turneu mondial ce se va desfăşura iarna.

„Prietenul meu mi-a povestit o mică anecdotă. Mi-a spus că un preşedinte al Franţei, pe care puteam să-l numesc Nicolas (n.red. – Sarkozy, preşedinte al Franţei în 2007 – 2012) avea nevoie de nişte bani. Dar bunul său prieten, emirul, avea foarte mulţi. Acesta i-a spus lui Nicolas că va cumpăra mai multe lucruri din Franţa în schimbul unei promisiuni: aceea ca Sarkozy să îşi folosească prietenia cu Michel Platini, membru în Comitetul Executiv FIFA pentru ca statul său să primească organizarea Cupei Mondiale”, a explicat în 2013 Phillipe Auclair, ziarist de investigaţie la France Football.

Platini, 62 de ani, a fost suspendat pentru opt ani în decembrie 2015 de către consiiile FIFA. Pedeapsa a fost redusă la patru ani de către Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS). Francezul a fost găsit vinovat de conflict de interese, după ce a încasat două milioane de dolari de la FIFA, for condus atunci de Joseph Blatter.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button