România câștigă fără emoții în Malta și urcă pe 2 în grupa F a preliminariilor Euro 2020
Naționala României s-a impus făeă emoții în Malta, 4-0, într-o partidă din grupa F a preliminariilor Euro 2020.
„Tricolorii” au câștigat fără probleme cu un adversar modest, meciul fiind rezolvat în prima repriză. Pușcaș a deschis scorul în minutul 7, din pasa lui Bancu și tot el a făcut 2-0 în minutul 29, după o combinație cu Keșeru. În minutul 34, Chipciu a marcat frumos pentru 3-0, însă fostul „stegar” a comis două greșeli nepermise și a reușit performanța de a încasa două galbele într-un meci în care ai noștri au fost singuri pe teren. Chipciu a fost eliminat în minutul 81 și va rata confruntarea cu Spania. Scorul final, 4-0, a fost stabilit de Man, în prelungiri.
„Mă simt foarte fericit, orice gol pentru mine la Naţională e o mândrie. Acum pot să mă gândesc în sfârşit la Campionatul European U21. Am trecut cu bine de această dublă, am făcut patru puncte. Va fi greu fără Chipciu cu Spania, dar Mister are soluţii. Suntem în cărţi, în grafic, suntem la mâna noastră. Dacă batem acasă Norvegia şi Suedia suntem aproape de turneul final”, a declarat George Puşcaş la Pro TV.
„Am avut un meci foarte dificil în Norvegia, am luat un punct deşi am jucat prost. În Malta a fost o victorie normală, eu zic că aceste patru puncte sunt foarte bune. Trebuie să ne facem meciurile acasă şi să obţinem cât mai multe puncte. Eu cred în calificare”, a spus și Ciprian Tătărușanu.
În celelalte partide din grupa F, Spania a dispus de Suedia, 3-0 (Ramos, Morata – ambii din penalty, Oyarzabal), iar Norvegia a câștigat în Insulele Feroe, 2-0 (Johnsen 2).
Spania conduce în clasament cu 12 p din patru partide. România este a doua, cu 7 p, la egalitate cu Suedia. Norvegia ocupă poziția a patra cu 5 p, codașele grupei fiind Malta – 3 p și Insulele Feroe – 0 p.
FOTO: frf.ro
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.